Prima pagina

2014-03-01

BORȘ DE SALATĂ VERDE

Rețete culinare pe înțeles.

Borșuri.

bors-de-salata-verde-1
• 2 salate mari şi proaspete  • 3-4 fire de ceapă verde şi 2 fire de usturoi verde (sau 2-3 căţei)  •4 ouă  • 1 ceşcuţă orez  • 4-5 linguri ulei  • 2 l borş  • 1 pahar mic de smântână(cam 100 g)  • sare  • câte 1 legătură de mărar, pătrunjel şi leuştean  • 200 g kaizer, opţional


bors-de-salata-verde-2

  • Se pune la înmuiat orezul, într-o cană cu apă rece şi o linguriţă de sare. Se pune la fiert o oală cu 2 l de apă.
  • Se curăţă şi se spală bine toate verdeţurile. Se taie mărunt ceapa şi usturoiul, iar salata se taie în şuviţe, fideluţă.
  • Se încinge jumătate din cantitatea de ulei în oala în care se face borşul.  Dacă punem şi kaizer, se rumenesc întâi fâşiuţele de kaizer, apoi se călesc  ceapa şi usturoiul. După aceea se adaugă salata, bine scursă de apă. După ce se înăbuşă bine, cam 15 minute, se toarnă cei 2 l de apă fierbinte. În oala în care a fiert apa se pune la fiert, pe foc iute, borşul.
  • Se adaugă în oala cu salata orezul, scurs de apa în care a stat, şi se fierbe cam 20 minute, apoi se adaugă borşul fiert, sare şi verdeaţa tocată mărunt. Se acoperă şi se ia de pe foc.
  • Se bat bine două gălbenuşuri cu smântâna, apoi se amestecă bine cu zeamă turnată puţin câte puţin. Când se obţine un dres ca un aluat de clătite, se toarnă în oala cu borş şi se amestecă.
  • Cele două albuşuri rămase şi cele două ouă întregi se bat bine şi se fac omletă, cu cealaltă jumatate din cantitatea de ulei. Se lasă să se răcească puţin, se taie în pătrate cu latura cam de 2 cm şi se adaugă în borş.
  • Acest bors de salata se poate servi cu smântână, adusă separat.

O bucătărie bună și un vin bun fac Raiul pe Pământ !

Ai putea să încerci și alte rețete de borșuri, ciorbe, supe:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !