Prima pagina

2014-03-02

CIORBĂ CU PERIȘOARE

Rețete culinare pe înțeles.

Ciorbe.


ciorba-cu-perisoare



Pentru ciorbă sunt necesare: • 1 ceapă potrivit de mare   1 rădăcină de pătrunjel  • 2-3 morcovi mijlocii  • 2 cartofi potriviti  • 1 ardei gras   2 roșii mari sau 2 linguri cu pastă de tomate   1,5 l borș  • 1 legătură leuștean  • 3-4 linguri cu ulei   sare


Pentru perișoare sunt necesare:  6-700 g carne de porc sau porc și vită   100 g orez  • 1 ceapă potrivită   2 ouă   1 lingură făină   sare  • piper (opțional)
  • Se spală bine și se toacă mărunt frunzele de leuștean. Într-o oală se pun la fiert 3 l de apă, într-o alta se pune la fiert borșul, cu jumătate din cantitatea de leuștean tocat.
  • Ceapa, rădăcina de pătrunjel, morcovii și cartofii se spală bine și se curăță, apoi se spală din nou. Se dau prin răzătoarea mare, ori se taie în cubulețe sau romburi, după preferințe.
  • Se încinge uleiul într-o a treia oală (cam multe oale, dar se scurtează mult timpul de preparare a ciorbei, iar gustul e cu mult mai bun). Se călește întâi ceapa, cam 5 minute, se adaugă apoi restul și se picură mereu câte putină apă rece, apoi se acoperă. După 10 minute se adaugă ardeiul, spălat, curățat și tăiat cubulețe, precum și roșiile, decojite și tăiate cubulețe, și sarea.
  • Se toarnă apoi peste zarzavaturi apa și borșul fierte, și se lasă oala cu capacul pus, doar puțin descoperită, pe foc potrivit.
  • Ceapa pentru perișoare se curăță și se dă prin răzătoarea mică. Carnea tocată se amestecă  cu orezul bine spălat în apă rece, ceapa rasă, ouăle, făina, sarea (și piperul - opțional).
  • Se modelează perișoarele de mărimea dorită, ținând seama că la fiert se mai măresc puțin, fiindcă orezul se umflă. Se așează pe un platou drept, umezit cu apă rece. Când sunt gata toate, se pun în ciorbă și se mai lasă să fiarbă 30 de minute, apoi se ia de pe foc, se presară leușteanul rămas și se acoperă bine.
  • Se servește cu leuștean proaspăt tocat, cu ardei iute și cu smântână, cui îi place așa.

O bucătărie bună și un vin bun fac Raiul pe Pământ !

Ai putea să încerci și alte rețete de borșuri, ciorbe, supe:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !