Prima pagina

2014-03-22

CLĂTITE PENTRU DESERT

Rețete culinare pe înțeles

Rețete de prăjituri (deserturi)

clatite-pentru-desert
Clătite pentru desert
Un desert ușor de pregătit, banalele clătite pot deveni uimitor de delicioase dacă ne inspirăm din bucătăria de pe diverse meleaguri.
Pentru aluat sunt necesare: • 500 ml lapte (sau 250 ml lapte și 250 ml apă)   4 ouă   250 g făină  • 2 linguri cu ulei sau unt topit   1 praf de sare  • 1 lingură de zahăr   câteva picături de esență de rom sau de vanilie
Aluatul de clătite e cunoscut și simplu de realizat, totuși îl scriu, pentru logica rețetei !
  • Se pregătesc pe masă toate ingredientele cu o oră înainte de preparare, pentru a le aduce la temperatura camerei.
  • Se amestecă făina cu ouăle bătute ca pentru omletă, cu zahărul și cu sarea. Se toarnă apoi, puțin câte puțin, laptele (sau amestecul de lapte cu apă) amestecând continuu. Se adaugă apoi uleiul (sau untul topit) și esența de rom. Aluatul trebuie să aibă consistența unei smântâne groase, dar curgătoare.
  • Aluatul se dă la frigider pentru o oră, apoi se coc clătitele turnând cam o treime de polonic de aluat într-o tigaie unsă mereu cu puțin ulei sau unt topit.
  • Clătitele clasice, acelea pe care le mâncăm în mod obișnuit la desert, se ung cu gem de fructe (ori cu brânză dulce de vacă, frecată cu zahăr și vanilie) și se rulează sau se pliază.
  • Iată, însă, cum putem să schimbăm arhicunoscuta formulă, inspirându-ne după ce fac bucătarii de pe alte meleaguri.
  • Clătite normande. Pe suprafața fiecărei clatite se așează felii de mere călite în unt, apoi se pliază, se stropesc cu cidru și se flambează. Deasupra se ornează cu frișcă sau cu smântână nefermentată.
  • Clătite flamande. La prepararea aluatului, se înlocuiește laptele cu bere. Clătitele coapte se ung cu unt frecat cu scorțișoară, se pliază și se presară zahăr-pudră.
  • Clătite creole. În aluat se adaugă și coajă de lămâie rasă foarte mic. Clătitele fierbinți se stropesc cu rom la temperatura camerei, apoi se flambează. Se umplu cu felii subțiri de fructe exotice (banane, mango, kiwi, portocale, mandarine), se pliază și se presară deasupra zahăr vanilat.
  • Clătite americane (pancakes). La compoziția aluatului se adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu și 1/2 linguriță de drojdie. Se toarnă în tigaie o jumătate de polonic de aluat și se coace la foc mic. Rezultă niște clătite groase, peste care se toarnă sirop de arțar sau sirop de orice fructe dorim.

O bucătărie bună și un vin bun fac Raiul pe Pământ !

Ai putea să mai încerci:

2 comentarii:

  1. Uh,eu am scapat sa mai fac clatite,de cand are fii-mea reteta de la scoala si face ea :)) Cea mica face inghetata si uite asa eu stau sa pictez in loc :)) Halal! :)) (desi mai fac si eu,ca-mi place sa creez si dulciuri de cand ma stiu)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce înseamnă să ai fete ! Dumnezeu să le țină sănătoase și cu drag de gospodărie !
    Oricât de emancipată ar fi femeia de azi, precum și cea de mâine, i se adaugă încă un strop de atractivitate când pune ceva bun pe masă, făcut de mânuțele ei. :)

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !