Prima pagina

2014-03-19

LASAGNA CU CARNE. Rețete culinare pe înțeles

Rețete cu porc/vită/miel
O bucătărie bună și un vin bun fac Raiul pe Pământ !
lasagna-cu-carne
Lasagna cu carne
• 500 g paste lasagna  • 500 g carne de vită (ori porc sau pui)  • 1 ceapă  • 1 morcov mare  • 1/2kg roşii  • 3 linguri cu ulei de măsline  • 1/2 pahar cu vin roşu  • sare  • piper măcinat

Pentru sosul Bechamel: • 5 linguri cu unt  • 3 linguri cu făină  • 1 cană cu lapte  • sare  • piper  • 1 linguriţă cu praf de nucşoară
  • Lasagna se fierb conform indicaţiilor de pe cutie. Carnea se dă prin maşina de tocat. Ceapa se toacă mărunt. Morcovul se curăţă şi se dă prin răzătoarea mare. Roşiile se decojesc (se pun întâi în apă clocotită, se decojesc mult mai uşor) şi se trec prin sită.
  • Se aprinde cuptorul.
  • Într-o tigaie adâncă se pun carnea tocată, sare, piper şi vinul. Se înăbuşă pe foc moale, amestecând mereu cu lingura de lemn.
  • Într-o cratiţă se încinge uleiul, şi se călesc ceapa şi morcovul turnând din când câte puţină apă rece. După vreo 15 minute se adaugă carnea, apoi roşiile pasate. Se înăbuşă la foc mic, adăugând încă puţină sare şi piper.
  • Se face sosul Bechamel. Se topeşte untul într-o cratiţă, se rumeneşte făina, amestecând mereu cu telul. Se adaugă apoi laptele, sare, piper, nucşoară.
  • Într-o tavă de Jena sau una obişnuită se aşează un strat de lasagna, unul de carne, sos Bechamel şi iar lasagna, carne, sos, lasagna, sos. Se dă la cuptor la foc mic pentru 30-40 minute.
  • Pentru lasagna cu carne se cere un pahar de vin alb, sau macar o bere buna !
Poftă bună la lasagna cu carne  !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !