Prima pagina

2014-04-02

Sosuri picante (3)

Rețete culinare pe înțeles

Rețete de sosuri

În sezonul (foarte) cald preferăm să facem preparate mai uşoare decât mâncărurile tradiţionale cu sos, adică diverse fierturi sau fripturi servite cu sosuri picante. Nu numai atât, dar în diverse rețete de preparate, mai simple sau sofisticate, sunt recomandate şi sosuri picante, cărora li se dă numai numele, nu şi reţeta. Așa că m-am hotărât să vă ofer eu câteva rețete de sosuri, precizând şi bucatele la care se potrivesc.
Sos picant de roșii

•  1/4 pachet unt  • 3 linguri cu ulei   2 cepe mici  • 4 roșii   1 pahar mic de vin (100 ml)   6 căței de usturoi   zeama de la 1/2 lămâie   frunze de busuioc proaspete sau uscate   sare și piper
  • Se curăță ceapa și se dă prin răzătoarea mică. Roșiile se decojesc și se taie felii. Se rup mărunt frunzele de busuioc. Se zdrobește usturoiul ca pentru mujdei.
  • Se înăbușă ceapa în ulei, se adaugă roșiile, sarea, piperul,  apoi vinul. Se fierbe încet, cu vasul parțial acoperit, timp de vreo 20 minute.
  • Se ia vasul de pe foc, se adaugă usturoiul, zeama de lămâie și busuiocul, apoi se acoperă bine.
  • Sosul se servește cald, la friptură, la legume sau la paste făinoase.

Sos de nuci

 150 g nuci   100 g cașcaval   5 linguri cu smântână  • 1 legătură pătrunjel verde  sare și piper
  • Se dau nucile prin mașina de tocat nuci. Cașcavalul se rade prin răzătoarea mică. Frunzele de pătrunjel se toacă mărunt.
  • Se amestecă bine toate componentele și se dă la frigider
  • Sosul se servește la salate de legume sau la paste făinoase.
Sos picant cu hrean
  • Într-un castronaș se amestecă : • 1 ceșcuță smântână  • 1 linguriță zahăr  • 1 linguriță oțet  • 1 linguriță muștar  • 2 lingurițe hrean ras prin răzătoarea mică  • sare și piper  Se acoperă și se pune în frigider.
  • Se servește la rasol sau la friptură rece.
Sos picant de roșii

•  1/4 pachet unt  • 3 linguri cu ulei   2 cepe mici  • 4 roșii   1 pahar mic de vin (100 ml)   6 căței de usturoi   zeama de la 1/2 lămâie   frunze de busuioc proaspete sau uscate   sare și piper
  • Se curăță ceapa și se dă prin răzătoarea mică. Roșiile se decojesc și se taie felii. Se rup mărunt frunzele de busuioc. Se zdrobește usturoiul ca pentru mujdei.
  • Se înăbușă ceapa în ulei, se adaugă roșiile, sarea, piperul,  apoi vinul. Se fierbe încet, cu vasul parțial acoperit, timp de vreo 20 minute.
  • Se ia vasul de pe foc, se adaugă usturoiul, zeama de lămâie și busuiocul, apoi se acoperă bine.
  • Sosul se servește cald, la friptură sau la paste făinoase.
Sos de vin cu smântână

 • 3 linguri de ulei  • 1 ceapă mică   2 gălbenușuri de ou  • zeama de la 1 lămâie   100 g smântână  • 100 ml vin alb   1 lingură cu făină  • 150 ml zeamă de carne   1 legătură de pătrunjel verde   sare și piper
  • Pentru a obține zeama de carne, se fierbe puțin carnea înainte de a face friptura.
  • Ceapa se curăță și se dă prin răzătoarea mică. Frunzele de pătrunjel se toacă mărunt.
  • Într-o crăticioară se încinge uleiul și se călește ceapa. Se presară apoi făina, amestecând continuu. Se stinge cu zeama de carne și se adaugă vinul, sarea și piperul.
  • Se fierbe pe foc mic, cu vasul parțial acoperit, timp de 20 minute.
  • Gălbenușurile se bat cu smântâna, se pun în sosieră și se adaugă sosul fierbinte , turnând puțin câte puțin și amestecând continuu. Se presară apoi pătrunjelul
  • .Se servește fierbinte, la friptură sau rasol.

O bucătărie bună și un vin bun fac Raiul pe Pământ !


Sursa foto

Ați putea să mai încercați și alte rețete de sosuri:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !