Prima pagina

2014-10-07

Cum a mâncat Robin Hood cu șeriful

Bucătărie literară

kevin-kostner-in rolul-lui-robin-hood
Kevin Kostner în rolul lui Robin Hood
În romanul său, ”Robin Hood și oamenii din Pădurea Verde”, Henry Gilbert povestește cum faimosul proscris Robin Hood vrea să îl atragă în pădure pe șeriful din Nottingham, care încerca, împreună cu sir Guy de Gisborne, să-l prindă și să-l ucidă. Ia înfățișarea și marfa negustorului de oale din Wentbridge și pleacă la piața din Nottingham. Aici intră în grațiile binevoitoarei soții a șerifului, care îl poftește să ia cina cu șeriful și oamenii lui.
- Poate bunul  negustor să cineze cu noi ? întrebă doamna.
- E binevenit, răspunse scurt și încruntat șeriful. Să ne spălăm și să ne așezăm la masă. 
Intrară în salonul casei, unde vreo douăzeci de oameni îi așteptau pe șerif și pe nevasta lui. Unii erau ofițeri și subalterni ai șerifului, alții erau negustori bogați din piață. 
Când șeriful și nevasta lui își luară locurile la masa mai înaltă, toată adunarea se așeză. Lui Robin i se dădu un loc la masa joasă. Pe masă, în dreptul fiecăruia, se afla o lingură de os și o bucată mare de pâine în chip de taler, iar pentru băut, la fiecare doi vecini era o singură cană de cositor. 
Slujitorii aduseră din bucătărie carne friptă în țepușe de argint; ei le întinseră oaspeților și fiecare își scoase cuțitul din cingătoare, și-l trecu pe picior ca să-l curețe un pic și apoi își tăie partea care-i plăcea de pe țepușă, așezând-o apoi pe bucata de pâine. Folosind degetele în chip de furculiță, oaspeții mâncau, tăind o bucată de carne o dată cu o bucată de taler, ori tăiau numai carnea, păstrându-și talerul de pâine până mâncau toată carnea. 
Pe podeaua acoperită cu rogojini de papură a salonului, câinii și pisicile se băteau pentru oasele ori pentru carnea ce li se arunca, iar de la ușă priveau cerșetorii, strigând după pomană ori după bucăți de carne. Câteodată, vreun oaspete de la capătul de jos al mesei arunca un ciolan într-un cerșetor, căutând să-l izbească bine, dar cerșetorul îl prindea cu dibăcie și începea să-l roadă.  
Din când în când, cerșetorii deveneau prea îndrăzneți, își luau inima în dinți și veneau până lângă masă, dar atunci un slujitor sărea la ei cu ciomagul, îi lovea și-i dădea afară pe ușă, claie peste grămadă.
~~~~~~~~
Sursa foto

Din categoria ”Bucătărie literară”, ai putea să mai citești:

8 comentarii:

  1. Carnita e cea mai buna leguma. Buuun!!! :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))))))))))) Încă unul care ar vrea să fie haiduc ?!

      Ștergere
  2. Cat de frumos ilustrat... citind acest pasaj, parca am si simtit mirosul fripturii si al frigaruilor... Nu este de mirare ca multi scenografi au dorit sa transuna romanul in filme, imaginile se contureaza de la sine si in cele mai mici amanunte!
    Dar ce trist, pentru ca de pe vremea lui Robin Hood si pana astazi, oamenii nu au evoluat deloc, inca si azi bogatii mananca de le pleznesc falcile pe cand saracilor li se lipesc burtile de spate! Atunci ca si acum, soarta de a fi caine la o casa avuta este mai buna decat a unui copilas nascut in Africa sau India...

    O zi frumoasa sa ai, draga Zina! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un roman scris cu har, inspirat de faptele unor personaje care, se pare, au existat aievea, așa cum au existat și există până astăzi locurile prin care au trăit, pădurie prin care au hălăduit.
      În ceea ce privește atiudinea lor, se pare că oamenii nu sunt capabili să evolueze, oricât ar încerca să ascundă acest defect și să mimeze schimbarea...

      Ștergere
  3. Am citit mai multe carti despre haiducul Robin Hood , dupa cum am reusit sa vad si toate ecranizarile realizate.Cel mai mult mi-a placut "Robin Hood " cu Russell Crowe si Cate Blanchett.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se vede după poză care mi-a plăcut mie mai mult ! ☺

      Ștergere
  4. Nu sunt asa amatoare de carne! Dar mai mananc cateodata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, pentru ”câteodată” ăla sunt aici pe blog niște rețete grozave ! :))

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !