Prima pagina

2014-10-28

Ospăț la jupâneasa Zamfira

Bucătărie literară
mamaliga-pe-fund-de-lemn
Mămăligă pe fund de lemn
În povestirea ”Jupâneasa Zamfira”, din volumul ”Pe drumuri de munte”, Calistrat Hogaș povestește cum a ajuns cu tovarășul său de drum și cu călăuza lor, Axinia, la hanul Mârcu, pe valea Negrei. Hangiul, badea Ilie, le-a dat o odaie și hangița, jupâneasa Zamfira, o frumusețe de femeie, i-a condus într-o odaie separată și i-a întrebat ce doresc.

- Jupâneasă Zamfiră, zisei intrând în odaie și adresându-mă crâșmăresei, nu căuta că suntem așa prăpădiți; ia pârdalnica as' de ploaie ne-a apucat pe Șeștină și ne-a murat ca pe niște șoareci; dumnealui, îl vezi ? și arătai la tovarășul meu, e căprar în armata lui Vodă, și eu sunt revizor de drumuri; călătorim pe socoteala stăpânirii și, fiindcă norocul ne-a adus în casă la dumneata, apoi dă-ne ceva să mâncăm; plătim oricât, numai să fim mulțumiți. 
- Da ce-ți pofti dumneavoastră ? ne întrebă ea. 
- Asta-i asta, jupâneasă Zamfiră; doar știu că n-o să ne dai borș de ochi căprii și friptură de obraji trandafirii; ia dă-ne și dumneata vreun scrob, vreun borș de pui, niște brânză cu smântână, dă-ne ceva, că suntem așa de flămânzi, încât, de mai stai mult cu noi, te mâncăm cât ai clipi.Și o strânsei ușor de obraz cu dosul a două degete. 
- Da-ți aștepta o țâră ? mă-ntrebă ea zâmbind și dându-mi jos mâna cu o lovitură ușoară. 
- Da om aștepta și două, numai cât mai degrabă, că tovarășul ista al meu are obicei de moare cum apune soarele și n-aș vrea să moară flămând, sărmanul. 
- Îndată, încheie Zamfira noastră, ieșind iute și trăgând ușa după dânsa. 
Peste puțin, Axinia intră în odaie. 
- Da 'neavoastră, mă întrebă ea, îți rămânea aici ori mergeți mai departe ? 
- Da tu, Axinio, unde crezi că e mai bine de mas ? Prin pârloage ori la jupâneasa Zamfira din valea Negrei Broștenilor ? 
- Cum îți vra 'neavoastră. 
- Foarte bine, mânem aici. Du-te și cere să-ți deie să mănânci; cere să-ți deie și vin, dacă bei; pune-te bine la cale și, dacă nu-i avea unde dormi, vino aici în odaie. 
Axinia păru că vrea să zică ceva, dar se răzgândi, ieși și se duse.Tovarășul meu se lungise cu fața-n sus pe unul din cele două paturi ce se aflau în odaie și stătea nemișcat, cu ochii în podele și cu ceafa rezemată între degetele încleștate ale amânduror mâinilor sale, în loc de pernă. Mă lăsai și eu într-un cot pe celalt pat; mă simțeam obosit. Peste puțin, ușa se deschise și jupâneasa Zamfira intră cu ceea ce s-ar putea numi tacâmuri. Trase masa de lângă fereastră în mijlocul casei, așternu pe ea ceva care semăna a o față de masă și puse două tacâmuri alcătuite fiecare din câte două talgere, unul întins și altul adânc, care se înrudeau cu farfuriile prin formă, iar cu străchinile prin florile lor de smalț albastru și gros; furculițele și cuțitele, deși cam ruginite, erau totuși cuțite și furculițe; lingurile de tisă, cu coada în formă de șarpe săpat în lemn, dovedeau munca stăruitoare a vreunui călugăr; iar deasupra tuturor, domnea câte un gros și mare șervet de cânepă strâns în patru. 
- Bravo, jupâneasă Zamfiră ! zisei eu, privind pe crâșmăreasă cum punea masa, și fără a mă urni de pe cotul pe care stăteam rezemat, bravo ! pe cât văd, dumneata ai de gând să ne ospătezi ca pe niște feciori de domn. Vezi dumneata pe tovarășul ista al meu, care stă lungit ca o tânjală ? Să știi că, până acuma, el a și suflat cu gândul o mămăligă întreagă și-o oală cu borș; pentru el, prin urmare, și fiindcă suntem, cum s-ar zice, la Sf. Ilie, să n-aduci la masă decât două mere, da știi d-ta, de cele sântiliești, pe-o parte gălbii și pe alta trandafirii și, dacă fragii nu s-au trecut, n-ai face rău să-i aduci vreo doi, că-i plac strașnic. 
- Ei, dumitale nu ți-e foame, zise ea roșindu-se ușor și sfârșind de pus masa. 
- Cam ai dreptate, jupâneasă Zamfiră, eu sunt de cei care se satură cu lumina luceferilor de seară. 
- Ai să mănânci trânteală de la badea Ilie, zise tovarășul meu, întorcându-se pe o parte și cu fața-n casă. 
Crâșmărița ieși și, după câteva minute, intră cu o femeie după ea, amândouă încărcate cu de-ale mâncării. Ni se puse pe masă o coșcogea mămăligă pe un fund de lemn, un scrob, la care se păreau că luase parte găinile unui sat întreg, o mare strachină cu caș frământat chiar atunci și o strachină, și mai mare încă, plină cu un ocean de borș. Tovarășul meu se sculă iute, se puse la masă și începu să mănânce cu o lăcomie și o furie vrednică de un sălbatic. 
- Bine, jupâneasă Zamfiră, zisei așezându-mă și eu la masă, pe cât văd, d-ta îți bați joc de noi; am uitat, ce-i drept, să-ți spun că d-lui e Flămânzilă din poveste, care, numai pe-o măsea, pune nouă cuptoare de pâine și nouă ialoviți fripte; și d-ta ne-ncurci c-o lingură de borș și c-un strop de brânză ? Ia stai numai oleacă ș-ai să vezi cum o să sufle într-o clipă și scrob, și brânză, și borș, și mămăligă. 
- Și d-ta, ce nu-i dai pace ? dacă i-i foame, cum n-are să mănânce ?
 ~~~~~~~~
Sursa foto
Din ”rețetele” de bucătărie literară ai putea să mai citești:

6 comentarii:

  1. si chiar e ora pranzului :)))
    delicios, delicios frgment, multumim pentru masa de poveste, Zina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar e ora prânzului și, dacă ești acasă, o mămăligă cu brânză se face cât ai clipi din ochi. Dacă ai caș, și mai bine, iar dacă ai și un ocean de borș, ce-ți mai trebuie ?! ☺

      Ștergere
  2. Foarte fain descrise momentele premergătoare prânzului la han .... și ce preparate!!!!! Hmmmmm! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Preparate simple și gustoase. Și sănătoase.

      Ștergere
  3. Da, da e buna mamaliga :) Cu branza, cu carnati, cu ciuperci si alte cele. Chiar si placinta cu faina de malai si stafide negre :)
    Hogas descrie totul atat de frumos ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, Dani ! Descrie minunat, mereu cu o undă de umor, și natura, și relațiile dintre oameni, inclusiv mesele și mâncarea. Mi-e tare drag acest scriitor.

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !