Prima pagina

2014-10-14

Poftele lui Stănică Rațiu

Bucătărie literară

gheorghe-dinica-in-rolul-lui-stanica-ratiu
Gheorghe Dinică în rolul lui Stănică Rațiu
În faimosul roman ”Enigma Otiliei”, George Călinescu înfățișează scena vizitei făcute de Stănică Rațiu mătușii sale Agripina, cu prilejul zilei onomastice a acesteia. Stănică evocă în fața familiei feluri de mâncare despre care cei mai tineri nici nu auziseră.
În ziua în care calendarul ortodox prăznuiește pe sfânta martiră Agripina (zi de lucru, de altfel), Stănică își aduse aminte că are o mătușă Agripina, la care obișnuia să treacă o dată pe an. Porni chiar de dimineață în oraș și se urcă în tramvaiul cu cai din Calea Rahovei, care mergea pe Calea Moșilor. Se dădu jos la Bariera Moșilor și se îndreptă, prin Șoseaua Mihai Bravul, spre strada Fundătura Vaselor, gândindu-se ce felicitare să-i facă bătrânei. Atunci și-aduse aminte că nu i-a adus nimic. Se căută prin buzunar, unde găsi câțiva franci, strâmbă din gură și se întoarse spre Barieră. Acolo dibui o simigerie, intră înăuntru și ceru o pungă cu alune americane prăjite și câțiva covrigi uscați, cu susan, dintre aceia în forma unui inel de lanț, care se sfărâmă în gură. Aceste produse ale cuptorului plăceau cu deosebire mătușii Agripina. 
Stănică se întoarse înapoi și ajunse la curtea mătușii. Își aduse aminte că, pe când era copil, curtea era plină de căruțe pentru pâine. Mătușa Agripina era sora mamei lui și era măritată după un brutar. Lui Stănică i se păru acum chiar că miroase a cuptor. ”Te pomenești - gândi el - că a luat cineva brutăria și scoate pâine !” Constată însă că miroseau covrigii din buzunarul lui. 
Intră și văzu că odaia era plină de lume. Se duse întâi la fotoliul pe care ședea bătrâna mătușă.
- Sărut mâna mătușă - o firitisi tare Stănică, sărutându-i mâna ridicată în acest scop - cele dorite și să ne îngropi pe toți !
- Ba să mă ferească Dumnezeu ! Dar ce miroși așa a pâine caldă ? Parcă sunt pe vremea când scoteam cuptorul !
- Ei, ce miroase ! zise Stănică cu umor. Ți-am adus covrigii tradiționali. Ce poate să-ți aducă un pârlit ca mine, ajuns la covrigi ? Uite și alune.
Bătrâna luă covrigii, foarte încântată, și începu să ronțăie monoton.  
Stănică își salută pe rând rudele, apoi începu să colinde odaia, cântărind în mâini paharele de cristal desperecheate ale mătușii. Nu se mulțumi numai cu cântărirea paharelor, ci le și mirosi. Agripina se slujea de pahare ca de niște borcane, punând în ele, după cum îi venea la-ndemână, ținte, sfoară, stafide, nuci curățate. Paharele mirosite de Stănică acuzau enibaharul și scorțișoara. 
- Mătușă Agripino - zise Stănică - aș mânca mâncarea aia pe care ne-o făceai dumneata când eram copil, mâncarea aia grecească, cu enibahar.
- Ce mâncare ? zise Agripina.
- Ei, ce mâncare ! Iei carne tocată, fără vine și fără miez de pâine sau ou, ca pentru cârnați de vacă (Stănică făcu buze lacome), pui frumușel usturoi tăiat bucățele, sare, piper mult, boia de ardei, enibahar pisat și puțină apă să fiarbă.
- Nu apă, Stănică, zeamă de supă și grăsime.
- Exact. Am pus-o eu pe nevastă-mea, dar n-a făcut nimic. Pentru asta se cere să ai instinct, să te naști cu sentimentul enibaharului. 
Fetele de pe pat strâmbară din nas.
- Ce ? - sări Stănică - faceți mofturi ? Știți voi ce e mirodenia ? Ați mâncat voi pătlăgele vinete cu scorțișoară ?
- Vai ! se scandalizară fetele.
- Ba e bun, zise Agripina. Stănică ține minte. Bunicii noștri așa găteau, numai cu untdelemn, cu mirodenii și în tingiri de aramă cositorite. Și mâncau mai mult pește și carne de oaie. Pătlăgelele așa se fac: cureți vinetele de pieliță, ca de obicei, le dai în undă, le scurgi de apă, le toci, le prăjești în untdelemn, pui și puțină ceapă tocată mărunțel, pe urmă le așezi în tingire cu apă, sare, piper, ce-i trebuie, pătrunjel, scorțișoară și unt de nucă (cum se mânca odată) și înăcrești cu zeamă de lămâie. Și lași să fiarbă.
- Și pe urmă - adăugă Stănică cu apetit - presari pe deasupra tot scorțișoară pisată !
- Așa mâncam noi bătrânii ! încheie simplu Agripina, ronțăind alune americane.
~~~~~~~~
Sursa foto
Din ”bucătăria literară”, ai putea să mai citești:

10 comentarii:

  1. Mă bucur că avem și alte gusturi comune, dragă Coco ! ☺

    RăspundețiȘtergere
  2. Veci nu m-as fi gandit la vinete cu scortisoara! Am citit cartea, am vazut si filmul (excelenta ecranizare!) de cateva ori, dar aceasta aducere aminte a lui Stanica nu o tin minte. In acest moment parca simt mirosul de camera veche...
    Multumiri, Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Talentul descriptiv al lui George Clinescu a fost unul rar. Rară a fost și calitatea lui de critic literar în egală măsură și scriitor. De critici care nu produc nimic pentru a demonstra că sunt competenți să și critice a fost și este plină lumea...
      Happy WW, Cafeluță !

      Ștergere
  3. La carnea macinata pentru musaca se pune scortisoara, cuisoare si enibahar :) Dar vinete cu scortisoara n-am incercat, dar imi plac gatite cu rosii, usturoi si foi de dafin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru musaca de vinete ? E interesant și aș încerca, ne plac mult mirodeniile. Ai cumva rețeta de vinete cu roșii pe blog ? Sunt amatoare ! ☺
      Happy WW, Dani !

      Ștergere
    2. Da, pentru musacaua de vinete se caleste carnea macinata cu ceapa, se stinge cu bulin de rosii si se adauga mirodeniile ( si boia in afara de ce-am scris mai sus, plus sare si piper ). Reteta de vinete nu o am pe blog dar e foarte simpla. Tai vinetele cu tot cu coaja in bucati mari, le calesti in ulei de masile, apoi pui ceapa si usturoi taiate maruntel si stingi cu suc de rosii. Pui si o foaie de dafin si fie fierbi mancarea pe foc mic, fara sa amesteci prea mult, fie pui totul la cuptor ca sa scada sosul si sa se lege. Merge si niste patrunjel la sfarsit. Ingredientele sunt aceleasi ca la imam baildi, dar e mai putin de lucru asa. Se serveste cu feta si masline :)

      Ștergere
    3. Chiar ieri am pregătit musaca grecească, după o rețetă puțin diferită. O să apară pe blog pe 3 noiembrie. Mulțumesc pentru rețeta de vinete cu roșii, Dani !

      Ștergere
  4. Si eu constat ca am citit cartea ca pe un roman politist; e drept ca pe atunci nici nu-mi trecea prin cap ca ma vor interesa candva retetele sau ca voi locui in Bucuresti...
    Mai degraba ma vedeam vanator in preerii
    PS. recent am citit "Cinci purcelusi" de Agatha Christie urmarind mai atent descrierile si consideratiile morale si psihologice ( atatea cate exista...)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, la vremea când visezi să fii vânător în preerii, citești altfel decât citești după câteva decenii. ☺
      Cât despre romanele Agathei Christie, le-am citit pe nerăsuflate prin anii 90, când au apărut cu zecile, așa că nu-mi amintesc despre romanul pe care l-ai pomenit.

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !