2015-05-07

Samovarul de William McGregor Paxton

Reflexii

samovarul-william-mcgregor-paxton-1926
Samovarul de William McGregor Paxton, 1926
William McGregor Paxton (1869-1941), pictor impresionist american, s-a nascut la Baltimore. Portretist recunoscut, s-a remarcat prin portretele idealizate de femei tinere și frumoase, în care a dat o mare atenție efectelor de lumină pentru a înfățișa carnația și îmbrăcămintea acestora.
Paxton a fost puternic influențat de opera pictorului olandez Johannes Vermeer. Fascinat de lucrările acestuia, le-a studiat îndeaproape, în special aspectul privind folosirea luminii și atenția dată unui singur centru de interes al picturii, restul fiind lăsat în ceață sau în umbră. Elaborându-și lucrările în studio, aceeași recuzită apare în mai multe dintre lucrările sale.
Identificat cu Scoala de la Boston, a predat cursuri de pictura la Muzeul din Boston și a devenit membru al Academiei  Naționale de Design.
V-am prezentat altcândva un alt tablou al pictorului:
fata-pieptanandu-si-parul-w-m-paxton-1909
Fată pieptănându-și părul, W.M.Paxton, 1909
Despre acest tablou, Marco Polo comenta astfel:
Îmi place chipul fetei, profilul său, apoi naturaleţea cu care îşi dă părul bogat deoparte pentru a vedea cum i-ar sta mai bine. Culoarea părului este destul de modernă, deşi şi marii maeştri italieni din „Quatrocento” şi „Cinquecento” au recurs la nuanţe apropiate… Poza e mică, dar eu remarc totuşi măiestrita redare a vasului albastru. În el se reflectă (mai greu de redat !) lumina de la o fereastă mare. De aici deduc că fata de fapt nu se află în dreptul oglinzii, ci în dreptul ferestrei, deoarece ea primeşte direct lumina de la geam, o lumină naturală care o…luminează. ☺ Scaunul cu cotiere este poziţionat oblic faţă de masa oglinzii, fiind îndreptat mai mult spre fereastră. Genunchii fetei sunt lângă piciorul mesei. E posibil ca subiectul să trebuiască să se răsucească niţel în scaun, sau să-şi întindă niţel gâtul pentru a-şi vedea chipul în oglindă, oglindă care este clar poziţionată mai înspre perete…
Sursa foto 1

*

Această postare este înscrisă în serialul ”Reflexii în oglindă” de la Iulisa.
Ați putea să mai vedeți:

14 comentarii:

  1. un ten atat de luminos si catifelat...incantatoare redare a prospetiimii pe care tineretea nu are de ce sa o ascunda...sub palarie :)
    samovarul straluceste reflectand atmosfera placuta a intregului tablou, el este soarele care lumineaza totul...

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunate picturi! Foarte atent la detalii, acest artist. Căci a ales nişte frumuseţi deosebite, ca să le "imortalizeze" în operele sale.
    O seară frumoasă, doamna Zina! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Până la urmă, detaliile fac diferența în orice împrejurare, nu ?!

      Seară frumoasă și weekend plăcut !

      Ștergere
  3. Cât mă atrage violetul pal al panglicii pălăriei! Contrastul pe care-l face cu vasul auriu și pălăria însăși, trecând prin subtile verzuri (oliv) către ocrul-galben complementar! Mult, foarte mult rafinament în pata asta aproape gri, dacă o privești separat, și atât de vizibil mov deschis, în context. Da, cromatica și reflexiile vasului cuceresc. Trebuie să intru mai tare pe teritoriul artistic american, și o voi face chiar și la propriu, cred! O seară cât mai frumoasă, Zina dragă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oho ! Se profilează un voiaj în state, cumva ?... Bravo, Mirela ! Abia aștept impresiile de călătorie ! ☺

      Ștergere
  4. Frumoase tablouri. Pline de maiestrie.
    Imi pare tare bine ca se impartasesc astfel de frumuseti...
    Parca privesti viata altfel!
    Weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți plac ! Apar aici în fiecare joi !

      Weekend plăcut și ție, Suzana ! ☺

      Ștergere
  5. acuratetea prin care artistul a redat momentul servirii ceaiului, aduce aceasta pictura foarte aproape de fotografie. Tinuta corpului, umbrele si petele de lumina din incapere si de pe fatei ce i-a servit ca model, proportiile naturale ale mobilierului, totul aici ma duce cu gândul la fotografia sepia. Impresionant tablou!
    O dupa-amiaza placuta, draga Zina! Sa ai parte de un weekend asa cum ti-l doresti!☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un tablou care, departe de orice stridență, îți fură privirile cu un ”nu știu ce”...

      Weekend plăcut și vouă, dragă Carmen ! ☺

      Ștergere
  6. Lucrari excelente prin cromatica naturala si compozitia echilibrata.
    O seara frumoasa!
    Am rezolvat cu inscrierea in tabel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Iulisa !

      Seară frumoasă și wekend plăcut !

      Ștergere
  7. A avut mult bun gust in alegerea doamnelor,ce i-au servit drept model si a reusit sa redea candoarea tineretii,atat prin dozarea luminii,prin gingasia nuantelor si tonurilor folosite,demne de un mare talent,admirator al predecesorului sau,Vermeer van Delft, cat si al aproape contemporanilor_impresionistii !Mi-a ramas in minte portretul mamei sale,atat de vie,si al unei scumpe fetite !
    Felicitari ,Zina !

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce frumoase erau tinerele fete, fără a fi nevoie să fie dezgolite pe trei sferturi din corp...

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !