Prima pagina

2015-06-15

Despre apă

Bucătărie literară

apa
Apa
Din ”Marele Dicționar de Artă Culinară” al lui Alexandre Dumas-tatăl, la litera ”A”
Timp de cincizeci sau șaizeci de ani din viața mea nu am băut decât apă și niciodată Grand-Laffite sau Chambertin nu au provocat unui amator de vin o mai mare plăcere decât cea pe care mi-o oferea mie un pahar cu apă rece de izvor, pură și nealterată de săruri minerale.
Apa foarte rece, chiar ținută la gheață, acționează asupra stomacului ca un tonic excelent, fără a produce vreo iritare, calmând chiar iritarea existentă.
Cândva,  întreg Parisul își potolea setea din fluviul care îl traversează. Astăzi (1870) apa ne vine de la Grenelle; conducte o duc pe muntele Sainte-Geneviève, de unde este distribuită în tot orașul. De cinci sau șase ani, apa de la Dhuys îi face concurență și coboară pe partea opusă, adică din Belleville, Montmartre, până la Chaumont.
Apa Senei a fost atât de calomniată, mai ales de către provincialii care veneau să stea câteva zile la Paris, încât s-a renunțat la ea. Dar când apa din Sena era bine epurată, când era luată din amonte de Grădina Botanică și din mijlocul albiei, nicio altă apă nu o putea întrece în limpezime, prospețime și gust; ea era în primul rând saturată cu oxigen, căci parcurgea mai mult de două sute de leghe de sinuozități multiple care o supuneau activității aerului atmosferic. Nu numai atât, dar de la izvoare până la Paris, ea nu curge decât printr-o albie de nisip.
Totuși, nu toată lumea iubește apa, spre exemplu călugării.
Un călugăr franciscan se cam obișnuise să profite de bunătatea unui episcop. Într-o zi se afla în bucătăria episcopului în timp ce acesta dădea un dineu. Pomenind la masă despre el, monseniorul fu rugat de câteva doamne:
- Monseniore, trebuie să-i facem o farsă călugărului. Chemați-l și îi vom da să bea apă chioară, prezentând-o ca pe un excelent vin alb.
Cu greu, monseniorul acceptă. Fu chemat valetul, care pregăti o sticlă cu apă, îi puse dop și ceară de sigiliu. Se trimise apoi după călugărul profitor. Sticla fu destupată și i se turnă în pahar.
Călugărul își dădu seama imediat de înșelăciune și spuse, cu un aer pios, pe un ton umil:
- Monseniore, nu voi bea înainte ca Preasfinția Voastră să fi dat sfânta binecuvântare acestui nectar.
Prelatul binecuvântă apa și atunci călugărul chemă valetul și spuse:
- Adu niște șampanie, iar sticla asta du-o în biserică, un franciscan nu bea niciodată apă sfințită !

* * *

Urmează ”Bucătarul”

Ai putea să mai citești:

8 comentarii:

  1. Stiu o vorba de la tata: Cea mai buna bautura este apa de izvor. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, dar știi și continuarea ?!... ”...numai câte-o picătură la un kil de vinișor !”

      Ștergere
  2. ha ha ha...ce mi-a placut! :))
    iata ce inseamna sa fii spiritual! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr ! Cartea este plină de astfel de anecdote, e o plăcere să o citești și chiar să o recitești.

      Ștergere
  3. sunt mare bautoare, vara cam 3 litri :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Daaa,as bea si eu, din cand in cand,o ...picatura de apa de izvor cu ''un kil de vinisor'' !Hatri suntem,dar mai bem s-o bere,ca Marele Dumas,n-a apucat !

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !