2014-04-05

GEM DE PRUNE SPECIAL

Rețete culinare pe înțeles.

Rețete de conserve.

gem-de-prune-special

Gem de prune cu stafide, mere, nuci… Curaj, merită efortul şi nici nu e atât de greu, iar rezultatul, mmm!
  • 2 kg prune
  • 1 kg zahăr tos
  • 100 g stafide
  • 2 mere
  • 1 lamâie mică
  • 100 g miez de nucă
  • 1 baton de scorţişoară
  • Se spală bine prunele şi se desfac în jumătăţi. În cratiţa de dulceaţă (da, da, e bine să ai o cratiţă specială pentru asta !), de 3 kg, se pune jumătate din cantitatea de prune, iar deasupra se adaugă următoarele: merele curăţate de coajă şi de cotor, tăiate felii iar acestea bucăţele; lămâia curăţată de coajă , tăiată în patru de-a lungul, apoi fiecare sfert tăiat de-a latul în feliuţe; stafidele opărite, bine alese de codiţe şi alte impurităţi. Se înfige la mijloc batonul de scorţişoară. Se pune deasupra jumătate din cantitatea de zahăr, apoi restul de prune şi peste el restul de zahăr.
gem-de-prune-special-componente



gem-de-prune-special-asezarea-in-cratita

  • Se pune cratiţa pe foc mic, eventual cu o placă specială de protecţie sau o tablă  dedesubt, ca să nu se lipească. Durata de fiert aproximativă este de 3 ore, dar trebuie văzut dacă s-a îngroşat suficient.
  • După ce au trecut cam 2 ore, se aleg atent nucile şi se pun într-o tăviţă uscată la cuptor, la focul minim, să se rumenească, dar să nu se ardă. Când încep să răspândească un miros specific se mai lasă 5 minute şi sunt gata. Se sfărâmă nucile (aici pot contribui şi băieţii !), dar nu prin maşina de tocat nuci, de preferat prin clasica metodă de a rula o sticlă…de sticlă peste şervetul în care sunt nucile. Se adaugă şi ele în … fiertura pe care o jignim dacă îi spunem simplu, gem.
  • Când e gata, se lasă puţin să se răcească, dar se pune fierbinte în borcane şi se astupă cu capacele. Nu uitaţi să scoateţi batonul de scorţişoară, altfel…plătiţi dentistul cui are norocul să-l găsească !

  O bucătărie bună și un vin bun fac Raiul pe Pământ !

Ai putea să mai încerci:

8 comentarii:

  1. Mama ce bine suna, o sa-l fac si eu neaparat anul asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sună ?! Să vezi cât de bun este ! E un desert adevărat. Două lingurițe de gem din ăsta pot ține locul oricărei prăjituri.

      Spor la făcut gemul special de prune ! ☺

      Ștergere
  2. Sa stii ca te-am pus pe Pinterest cu poza cu asezarea in cratita, ca sa te gasesc repede repede cand mi-o veni cheful sa fac gemul asta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar special! Pastrez reteta!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coco, sunt sigură că o să vă placă, e ceva cu totul deosebit.

      Ștergere
  4. offf! ce dor mi-a venit de camara mamei mele...:P
    tare bine arata! si cu siguranta e buuuuna!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar e buuuună ! :)) Dar tu, acolo unde ești, nu poți să faci gemul ăsta ? Nu mă îndoiesc că găsești și pe acolo prune, nuci, mere, stafide... Ar merita efortul, crede-mă !

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !