2014-09-30

Prima masă a părintelui Ghedeon la casa lui

Bucătărie literară

casa-de-la-tara-cu-flori-in-gradina-din-fata
Casă de la țară, cu flori în grădina din față
În volumul ”Necazurile părintelui Ghedeon”, Damian Stănoiu povestește cum părintele Ghedeon, plecat de la mănăstire să ocupe o parohie, s-a instalat în satul Scaieți. El a fost înzestrat de săteni cu o casă, părăsită de stăpânul ei fiindcă se mutase în casa nevestei după ce se însurase. I-au văruit o cameră, i-au făcut mașină de gătit, coteț pentru păsări, umblătoare în fundul curții. Au cârpit gardurile, iar fetele au sădit flori în grădinița din fața casei. Tot sătenii au adunat un car de lemne uscate, i-au făcut o ladă despărțită la mijloc și i-au pus într-o parte două duble de mălai și în cealaltă tot atâta făină. I-au mai dăruit fasole, ceapă, usturoi, untură, iar moș Ilie i-a adus chiar și un dulău, cu lanț cu tot. Nu mai rămânea decât să-și ia o femeie pentru gătit și curățenie. Au găsit-o și pe asta, lelea Paraschiva, o femeie grăsană de vreo șaizeci și cinci de ani, care ținuse un birt cu bărbatu-său și se pricepea la gătit.

Zvonindu-se în sat că popa și-a băgat pe Paraschiva lui Păun Birtașu, aduseră femeile care oușoare, care unt, care lapte, care untură, ba vreo două îi dăruiră popii și câte un puișor de găină.  
Baba își suflecă mânecile și se făcu de zece ori mai ușoară decât era. Părintele Ghedeon așeză o masă în balconașul din fața casei și-i făcu safteaua luând pe ea o cafea cu lapte și două ouă fierte, cu pâine prăjită. Așa obișnuia starețul de la mănăstire să ia dimineața și așa găsi cu cale să facă și el. 
După cafea, gândea să plece într-o plimbare lungă și să vie acasă la vremea prânzului, ca să vadă dintr-o dată ce a fost în stare să facă lelea Paraschiva. Dar nu-l lăsă inima și tot timpul până la prânz își făcu de lucru pe la bucătărie. Ba că vrea să vadă dacă trage mașina, ba că să se uite la babă cu ce îndemânare face foile de plăcintă, ba mai răscolea lemnele în mașină ca să întețească focul, mai mirosea untura să vadă dacă nu e râncedă. 
Cea dintâi masă boierească pe care ieromonahul Ghedeon o luă în casa lui și din bucătăria lui, în Scaieți, se petrecu astfel: Când mai erau cinci minute până la 12, cuvioșia-sa se așeză în cerdac, cu ceasul dinainte. La 12 fix bătu din palme și bucătăreasa îi aduse pe rând: mămăliguță caldă cu jumări de ouă, ciorbă de miel acrită cu lămâie (de borș nici nu vrea să mai audă părintele Ghedeon), macaroane cu unt și brânză, la tavă, pulpă de miel prăjită în tigaie, plăcintă cu brânză și lapte cu orez. 
Ieromonahul mâncă cu poftă, mulțumind în gând lui Dumnezeu și tare lelii Paraschiva. Neplăcându-i băutura bețivă, se mulțumi cu apă rece, iar în loc de scobitori întrebuință bețe de chibrit spintecate cu cuțitul. După masă făcu o mică plimbare cu mâinile la spate, apoi, îngreunat cum era, se culcă și dormi sforăind. Când s-a deșteptat pe la ceasurile 5, a băut două pahare de lapte bătut, iar seara n-a putut să mai mănânce decât o bucată de plăcintă. 
Sursa foto 

6 comentarii:

  1. Cam mult a mancat parintele :) Ma mir ca a mai reusit sa ingurgiteze ceva la cina. Si imi lasa gura apa la gandul mamaligutei si al jumerelor :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, burtă de cleric ! :))

      Nu e mare lucru să le faci cât ai clipi din ochi ! Ori te pomenești că nu ai mălai ?... Se găsește pe acolo ?

      Ștergere
    2. Malai imi aduc din tara in fiecare an, aici se gaseste faina de malai dar e prea fina. Azi am facut mamaliga cu branza si tocanita de carne de porc. Maine o sa prajim feliile de mamaliga rece ramasa si adaugam niste oua cu carnati :)

      Ștergere
    3. Mmm, ce poftă mi-ai făcut ! Cât de curând facem și noi ! ☺

      Ștergere
  2. Inghit, inghit si tac rumegind poftele ce ma napadira !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-avea gusturi proaste părintele Ghedeon, este ?! ☺

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !