2015-08-27

Un obicei favorit. Sir Lawrence Alma-Tadema, 1909

Reflexii.

Artă. 

un-obicei-favorit-sir-lawrence-alma-tadema-1909

Lawrence Alma-Tadema (1836-1912), pictor britanic de origine olandeză, remarcat pentru pictura de gen, reprezentant al romantismului.

S-a născut în Olanda, moștenind de la mama sa înclinațiile artistice. La vârsta de 15 ani s-a îmbolnăvit grav și nu i s-a mai dat mult de trăit, așa că a fost lăsat să-și petreacă timpul după cum voia, desenând și pictând. Pe neașteptate, și-a recăpătat sănătatea și a studiat artele în Belgia, la Academia Regală din Antwerp. Unul dintre profesorii săi l-a încurajat să lucreze cu mare acuratețe detaliile din picturile istorice, trăsătură ce va deveni definitorie pentru pictura lui Lawrence Alma Tadema. La 34 de ani, în anul 1870, s-a stabilit definitiv în Anglia.

Pictor de subiecte clasice, Lawrence Alma Tadema este renumit pentru picturile care înfățișează antichitatea clasică, luxul și decadența Imperiului Roman. Lucrările lui, cu un farmec liniștit, adesea jucăuș, s-au remarcat prin felul în care au fost pictate florile, texturile și substanțele dure – metale, ceramică și, mai ales, marmură. Lawrence Alma-Tadema a fost atent la fiecare detaliu, precum și la linia arhitecturală a picturilor sale. Influențele sale pot fi regăsite la Gustav Klimt și Fernand Khnopff.

Imediat după moartea artistului picturile sale au căzut în obscuritate. Abia în anii ‘960 activitatea lui a fost reevaluată și i s-a acordat locul cuvenit pentru influența sa asupra artei engleze din secolul al XIX-lea. Minuțiozitatea și corectitudinea sa în înfățișarea arhitecturii romane antice au făcut ca tablourile sale să devină sursă principală de inspirație pentru decorurile unor producții cinematografice faimoase, cum sunt Ben Hur (1926), Cleopatra (1934), Cele zece porunci (1956), dar și Gladiator (2000) și Cronicile din Narnia – Leul, Vrăjitoarea și Dulapul (2005).

*

Cu ceva timp în urmă vă prezentam o altă pictură a artistului...

Xanthe si Phanon. L.Alma-Tadema, 1883

...la care Natalia comenta:

Foarte placuta linistea ce se desprinde din pictura lui Alma-Tadema: o intindere de mare calma in fundal,albastrul cerului cu ceva norisori inofensivi, marmura cu irizari de culori gingase… Are mare grija in tratarea diverselor texturi, luciul marmurei, acuratetea arhitecturala, prospetimea florilor si acea nebuloasa reflexie, care subliniaza nehotararea tinerei. In toate picturile sale se dovedeste un perfectionist; se poate asemana cromatic cu micii maestri olandezi. I-a placut viata buna si a transpus-o in arta ! 

Sursa foto 1
Sursa  foto 2

*

Această postare va fi înscrisă în serialul ”Reflexii în oglindă” de la SoriN.

Ai putea să mai vezi:

18 comentarii:

  1. aceasta pictura este pur si simplu diafana...ma incanta nespus de mult...
    mi-a facut dimineata mai frumoasa, multumesc Zina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai găsit cuvântul potrivit și de data asta! Așa e cum zici, diafană! Mă bucur mult că ți-a plăcut, dragă Pandhora! ☺

      Ștergere
  2. Acum aflat de acest artist. Excelente picturi! Detaliile sunt redate nemaipomenit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase picturi. Îmi amintesc de cea pe care ne-aţi prezentat-o mai demult. Artistul are o mare pasiune pentru detaliile artei antice. Foarte frumos primul tablou. Ce bine a surprins bucuria băii, la cele două tinere frumoase. Iar apa e atât de limpede...
    O seară bună, doamna Zina! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar și ce băi frumoase... Să te tot scalzi! ☺

      Zi frumoasă, Alex!

      Ștergere
  4. Nimfele la scaldatoare! :)
    Are talent si rabdare (fireste!). Doar imaginandu-ma pictand irizarile marmurei (si imperfectiunile) simt cum mi se irizeaza podoaba capilara cu fire albe. :)
    Iti doresc un minunat sfarsit de saptamana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare ești nostimă! Și nerăbdătoare. ☺ Mi-ar plăcea să știu în ce zodie te-ai născut. :))

      Un sfârșit de săptămână minunat și ție, Diana!

      Ștergere
    2. :) Cine ma vede cum montez piesele de puzzle n-ar zice ca n-am rabdare :) doar ca nu stie motivul pentru care le montez foarte repede: sunt nerabdatoare sa-l termin. :)
      Zodia Balantei.
      Multumesc.
      Iti doresc un weekend linistit! :)

      Ștergere
    3. :))))) Eu înțeleg, am și eu un nerăbdător în casă, din specia cea mai pură de nerăbdători: Berbec!

      Weekend liniștit îmi doresc și eu...

      Numai bine, Diana! ♥

      Ștergere
  5. Parca e desprinsa dintr-o poveste cu zane, are un farmec aparte.Un week-end frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar poți spune că e o poveste despre vremuri tare îndepărtate.

      Weekend frumos și ție, Ella!

      Ștergere
  6. Mi-era dor de lectia ta de pictura! Frumoase tablouri! Si nu il stiam pe pictor.
    Un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suzana, merită să citești și comentariile. Unele, provenind de la niște specialiste, sunt adăugiri prețioase la aceste articole.

      Weekend minunat și ție!

      Ștergere
  7. Sir Lawrance Alma Tadema afirma ca la baza studiilor sale a stat Tratatul...lui Leonardo Da Vinci !
    A aprofundat mult istoria si arhitectura antica (egipteana,greaca,romana),istoria costumului:privind acuarela ''Faust si Margareta''ne dam seama cat era de perfectionist in detalii.Aceste preocupari ii dau posibilitatea de a realiza scenografii si costume de teatru,foarte apreciate ca si subiectele istorice din epoca Victoriana.
    Calatoria in Italia a schimbat tematica picturilor lui AlmaTadema,subliniind finetea personajelor feminine,trairile interioare ale acestora,subliniate prin gestica,de o rara delicatete.
    Trece prin multe necazuri si pleaca la Londra,unde este primit in cercul prerafaelitilor,pictura sa purtand si amprenta academismului si a romantismului.
    Paleta lui se lumineaza,tehnica ilustreaza plain-air-ul,devine pictor academic de nivel european
    Picteaza subiecte inspirate din Egiptul Antic,cu multe brunuri,dar si lumina solara,apreciate si de egiptologi,pentru respectarea tuturor amanuntelor acelor vremuri.
    A fost foarte apreciat,distins cu multe titluri,decorat cu medalii de aur....Lucrarile lui nu emotioneaza,
    ele sunt niste sarbatori, pentru privitori,si provoaca placere prin atata frumusete !
    Uitat un timp,in !970 a revenit interesul publicului pentru pictura de salon si decorativa.
    In1996,la Muzeul Van Gogh,din Amsterdam,a fost organizata o Expozitie,cu frumoasele sale opere !
    Zambaret sfarsit de saptamana,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
  8. Pandora a gasit cuvantul potrivit - diafan! Impresionant cat de bine sunt redate atat formele cat si nuantele in aceste tablouri!
    Un weekend minu at iti doresc Zima draga.
    Ps: vacanta mea se apropie de sfarsit si acada imi voi relua mai serios activitatea pe blog. Pe telefon e greu... Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, te aștept cu răbdare și plăcere. Mărturisesc că abia aștept să-ți citesc povestirile despre vacanță!

      Te sărut, Carmen, numai bine!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !