2015-08-13

Vară. Gunnar Berndtson, 1893

Reflexii.

Artă. 

vara-gunnar-berndtson-1893

Gunnar Fredrik Berndtson, 1854-1895, pictor finlandez realist-naturalist.

Născut într-o familie  înstărită, Gunnar Berndtson a urmat inițial studii tehnice la Colegiul Politehnic, în scopul de a se pregăti pentru o profesiune burgheză, căci ocupația de artist era desconsiderată pe atunci. Chiar înainte de absolvire, el a trecut la Școala de Artă finlandeză, pentru a studia pictura, astfel că a participat la Salonul de la Helsinki între anii 1872 și 1875.
A plecat apoi la Paris,  unde a studiat între anii 1876 și 1882 la Școala de Arte Frumoase, sub îndrumarea lui Jean-Léon Gérôme și a lui Jean-Louis-Ernest Meissonier. Gunnar Berndtson a fost el însuși, mai târziu, profesor la Societatea de Artă finlandeză, în anii 1890 – 1892.
La Paris, artistul s-a alăturat întâi grupului din jurul pictorului finlandez Albert Edelfelt. Aici s-a perfecționat în realizarea de portrete feminine și scene de interior, remarcate pentru precizia extremă a imaginilor. Primele sale lucrări expuse la Paris – Muzica de cameră, Jocul de șah – au fost apreciate tocmai pentru descrierea exactă și foarte documentată a tuturor detaliilor.
Picturile din anii următori s-au remarcat prin luminozitatea lor. Deși reprezintă interioare, lumina este comparabilă cu aceea din picturile realizate în aer liber. Deși din anul 1880 a realizat și picturi în aer liber, imediat și bine vândute, el a fost consacrat ca portretist, pictor de salon. În anul 1889, Gunnar Berndtson a primit Premiul de Stat pentru pictura de portrete.
Un articol mai amplu despre acest pictor găsești pe blogul lui  X.

*

Cu ceva timp în urmă vă prezentam o altă pictură a artistului...


pescarii-gunnar-berndtson

...la care Gabriela comenta:
Un rau involburat ofera celor doi barbati pestele, hrana care va fi dusa familiei ori vanduta sa cumpere ceva pentru acasa. O poveste de viata, zbucium, intr-o zi fara soare si veselie. Copacii sunt de un verde inchis, raul are apele galbene, murdare. Culorile tabloului sunt sumbre, culori de pamant. Aparent o zi banala, una dintre atatea altele care serbeaza in felul ei unic natura si omul.
Sursa foto 1
Sursa foto 2

*

Această postare va fi înscrisă în serialul ”Reflexii în oglindă” de la SoriN.

Ai putea să mai vezi:

12 comentarii:

  1. Ce dulce asteptare, la mare departare de lumea dezlantuita! :) Se aude doar clipocitul apei, de la bataia vaslelor in unda albastruie, si cateva glascioare de pasari aproape adormite... E clar ca mi-e somn! :) Oh! Nu ma ia somnul privind tabloul! Mi-ar placea sa fiu intr-un asemenea decor. :)
    Iti doresc un minunat sfarsit de saptamana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate, lumea dezlănțuită ne-a prins în plasa ei și greu mai scapi de acolo. Măcar cu ajutorul artei s-o mai facem...

      Weekend plăcut, Diana! ☺

      Ștergere
  2. o vara in culorile toamnei :)
    odihnitoare pictura, calda si luminoasa...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce echilibrate culori! Foarte frumos tabloul.
    Weekend placut sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place, Suzana!

      Weekend plăcut și ție! ☺

      Ștergere
  4. Adevarat,privind aceasta pictura ,gandul te duce la un miez de zi linistit ,placut,cu ape, care au reusit sa modeleze pietrele,incet dar sigur.Cromatica este in tonuri si griuri dulci,suave,potrivite subiectului.
    Privindu-i picturile,atat cele de salon,peisajele,si mai ales portretele doamnelor si domnisoarelor,remarci grija pentru redarea detaliilor,(''oglinda''-in culori vii,delicatetea amanuntelor,moliciunea matasii,dantele vaporoase-''portretul unei tinere lady in alb'',etc.)
    Mi-ar placea sa ma pot bucura de o natura statica, minunat si naturalist pictata de Gunar....dar...
    Zina draga,cred ca ti-ar placea si tie,nu?
    Weekend voios !

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, mi-ar plăcea în egală măsură cu plăcerea de a avea un Monet, un Renoir, un Van Gogh etc.etc. Cum nu se poate, mă bucur că mai pot ajunge, când și când, la câte unul din marile muzee europene.

    Weekend voios și vouă! ☺

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumoase picturi! Un artist deosebit. Şi acesta, ca marea majoritate pe care ni i-aţi prezentat aici, au trecut prin şcoala franceză de pictură, ceea ce spune multe despre efervescenţa artistică din "oraşul luminilor".
    Prima pictură emană atâta linişte şi pace... O încântare să zăboveşti în mijlocul naturii...
    Vă doresc un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar mi-aș dori să mă aflu în mijlocul naturii. Și să plouă... :))

      Săptămână bună!

      Ștergere
  7. Ambele picturi sunt foarte vii, te duc acolo unde s-au pictat tablourile, intr-o secunda.

    RăspundețiȘtergere
  8. Atunci e bine, acolo cred că e mai răcoare decât la București în clipa asta! ☺

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !