2016-07-22

Pisica în oglindă de Balthus

Reflexii.

Artă. 

pisica-in-oglinda-balthus-1990

Balthus sau Balthazar Klossowski de Rola (1908-2001), artist modern, ancorat in realism, dar cu ecouri expresioniste. 

Pictura lui Balthus a fost foarte apreciată, dar și controversată, datorita caracterului impudic al unora dintre lucrările sale. A fost un neobișnuit și prin insistența cu care a refuzat să fie date publicității datele sale biografice. Astfel, în 1968 a trimis la Galeria Tate, unde i se pregătea o retrospectivă, o telegramă în care cerea ca prezentarea introductivă să sune astfel: ”Balthus este un pictor despre care nu se știe nimic. Acum să-i privim picturile.”
Câteva date biografice nu sunt, totuși, lipsite de interes. Născut la Paris, dar de origine franco-polonezo-prusacă, posibil și evreiască, în primii ani de formare a cunoscut înrâurirea lui Rainer Maria Rilke, Pierre Bonnard și Henri Matisse. Tatăl său era istoric de artă, mama – pictoriță, iar fratele mai mare – filosof și scriitor. Printre cei care frecventau familia se aflau André Gide și Jean Cocteau. Nu se putea ca un asemenea mediu să nu-și pună amprenta pe tânărul Balthus. La vârsta de 13 ani, îi apăreau 40 de desene care au ilustrat volumul ”Mitsou”, povestea unui băiat și a pisicii sale. De altfel, pisicile l-au fascinat toată viața și au apărut adesea în picturile sale.
În 1933 Balthus avea primul său studio în Paris. Notoriu pentru nudurile sale, a pictat și peisaje, dar a creat și decoruri și costume, multe dintre ele pentru spectacole regizate de Jean-Louis Barrault.
În timpul celui de-al doilea război mondial a trăit în Elveția, apoi, după război, a revenit în Franța, pentru ca în 1964 să se mute la Roma, în calitate de director al Academiei Franceze din Roma. Aici a devenit prieten cu regizorul Federico Fellini și cu pictorul Renato Guttuso.
În anul 1977 a revenit în Elveția, cu a doua lui soție, o japoneză cu 35 de ani mai tânără decât el.

Balthus a fost unul dintre puținii artiști care și-au văzut în timpul vieții o creație expusă la Muzeul Luvru: pictura ”Copiii” din anul 1937.
copii-balthus-1937
Copii. Balthus, 1937
În urmă cu o vreme prezentam o altă pictură a lui Balthus,
fata-japoneza-cu-oglinda-neagra-1967
Fata japoneză cu oglindă neagră. Balthus, 1967
la care Natalia Hornet comenta, aducând informații interesante:
Surprinzator cum l-ai gasit pe Balthus, ale carui picturi mi-au adus aminte imediat de ”Lolita”! Desigur, nu ca dominanta, poate ca derapaje, influente ale fratelui sau, scriitorul. Adevarat, mama sa, Balladine, evreica foarte culta, a fost multa vreme prietena cu Rilke, de unde si prietenia celor doi, si cu multi altii pe care i-ai mentionat. Realismul sau modern,cu pictura figurativa, a fost influentat si de suprarealism; in perioada ”italiana” a folosit un colorit de fresca (Fata la fereastra, Portretul doamnei T.), ce e mult pe gustul meu, ca si pictura prezentata de tine, foarte placuta cromatic. Expunerea la Luvru, se datoreaza lui Picasso, care l-a apreciat foarte mult, ca si alti contemporani.
Sursa foto 1,2
Sursa foto 3

Această postare este înscrisă în serialul ”Reflexii” de la SoriN.

Ai putea să mai vezi: 
Portret de femeie cu oglindă de Ilia Mașkov
Femei de Imre Amos
La fântână. O zi fierbinte. de Martiros Saryan

20 de comentarii:

  1. Aud pentru prima dată de el...Ce viață lungă a avut! Mulțumim pentru informaiile prețioase!

    RăspundețiȘtergere
  2. Crescand intr-un astfel de mediu cu greu ar fi putut deveni... altceva. :)
    E tare frumos tabloul cu baiatul si pisica. De fapt, imi plac toate cele pe care le-ai prezentat, dar baiatul cu pisica cel mai mult. :)
    Iti doresc, cu drag, un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine zis, mediul își pune amprenta pe om, chiar dacă el ar dori altceva...

      Weekend minunat și ție, Diana!

      Ștergere
  3. Am vazut pentru prima oara o pictura de-a lui Balthus in primul an de liceu ... o fetita cu o pisica.
    Nu pot spune ca-mi place ... mie personal nu mi se pare un pictor deosebit, original ...

    RăspundețiȘtergere
  4. https://www.youtube.com/watch?v=KLcpNcjSGYA
    Am gasit in acest filmulet o succesiune din tablourile lui.
    Nu-l stiam. E frumos primul tablou. Are un colorit deosebit.
    Multumesc de lectie, draga Zina!
    Un weekend excelent sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru filmuleț! ☺

      Weekend frumos și ție, Suzana!

      Ștergere
  5. Da,interesanta compozitia prezentata de tine,o preluare a desenelor lui,de la 12 ani,baiatul in cautarea lui Mitzu,pisica ca fugise de acasa;prefata la aceste desene publicate de Rilke,este scrisa cu mult talent(mostenit),tot de Baltus.Spun mostenit de la familie .dar si de la bunici,cu o familie numeroasa,reprezentata mai ales de Abraham-Bera Spiro,compozitor de muzica liturgica si cantor al
    Sinagogii din Minsk.
    In cei 80 de ani de creatie a abordat toate stilurile si genurile picturii europene,implinindu-le cu o atmosfera de neliniste-erotica
    provocatoare !Pictorul spunea :"pictura trebuie privita si nu analizata !"Dupa intoarcerea la Paris,epateaza cu pictura "Lectie de chitara",mult contestata,dar care-l propulseaza in cercurile avangardiste !
    Privindu-i picturile(cu personaje)trebuie sa constat o oarecare imobilitate,o nereala statica si o redare foto in redarea figurilor,
    ce-mi par usor fantasmo-mistice (unele)!
    La inmormantarea lui Balthus a participat si J.Chirac si a cantat Bono,de la U2...S-a spus ca a pictat "adoratia si perversitatea "!?Multumesc pentru mentionare,draga Zina,si pentru frumosul articol !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce s-ar mai putea adăuga?!

      Mulțumesc pentru completări, Natalia!

      Ștergere
  6. ce interesante trebuie sa fie desenele cu baiatul si pisica!

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte faine picturi. Îmi place la primul tablou că în titlu apare pe prima poziție pisica, nu băiatul. Deci cheia tabloului este mustăcioasa curioasă, pe care băiatul o invită la oglindire.
    Numai bine, doamna Zina! Sărut mâna și pentru această pagină de istoria artei! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, știu eu că îți plac pisicle și cățeii, nu se putea să nu îți placă această pictură! ☺

      Numai bine, Alex!

      Ștergere
  8. Deosebita alegerea ta!
    Ganduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  9. Aud pentru prima oara de el si eu, dar e pe gustul meu si tare imi place.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aflăm lucruri noi toată viața și e plăcut să ne bucurăm de ele

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !