2016-10-21

Jurnal de vacanță 2014. Drumul prin Europa

Călătorii.

Impresii de călătorie.


harta-europei-bucuresti-budapesta-viena-praga

În urmă cu vreo doi ani am decis să nu mergem în locuri noi, ci să revenim în frumoasa triadă a capitalelor habsburgice: Viena, Budapesta și Praga.

De data aceasta am făcut turism cu automobilul și a trebuit să ne facem bine socoteala zilelor de mers și de popas. Am stabilit să plecăm din București, să dormim o noapte la Timișoara, apoi, a doua zi, să mergem întins până la Praga, vreo 850 de km, pe ruta Timișoara – Budapesta – Viena – Brno – Praga. După trei zile întregi de stat la Praga, în a patra zi drumul Praga- Viena; la Viena am stat trei zile întregi, apoi, în a patra, drumul Viena – Budapesta. Aici – sejur de trei zile și, în a patra, drumul Budapesta – București, tot vreo 850 de km.
Pe site-urile specializate în calcule rutiere drumul de 850 de km, și cel de la Timișoara la Praga și cel de la Budapesta la București, se parcurgea în 8 – 9 ore. De reținut, însă, că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg !
La dus, în Cehia a plouat și a fost furtună tot drumul (de fapt a început din Austria). În plus, amărâta de ”autostradă” dintre Brno și Praga era în lucrări mari, cam din 20 în 20 sau 30 de km se lucra pe parcursul a câte 10 km și se circula pe un singur fir, cu 30 km/oră, nu cu 110 cum au considerat cei care au calculat durata drumului. Nu numai atât, dar numai la Brno am stat două ore pe loc, într-un ambuteiaj. Urmarea ? Drumul a durat nu 8 ore ci 13 !
La fel a durat și la întoarcere, când în prima parte a zilei au fost 35°C și s-a mers destul de greu, cu tot aerul condiționat din mașină, și din cauza lucrărilor amintite, apoi, în România, ne-a intrat la motor gunoi din benzină și am stat pe loc vreo oră. Seara, pe autostrada Pitești-București, a început furtuna, care nu s-a oprit decât când am ajuns acasă. Că acasă, după un asemenea drum, am găsit gazele oprite și nu am putut să ne spălăm decât cu apă rece, e o altă poveste !
Iată impresiile de pe drum, imortalizate în fotografii.
Într-o comună românească, aproape de granița cu Ungaria, am descoperit cu plăcere păstrarea obiceiului de a le oferi berzelor platforme pentru cuib.
motociclisti-in-ungaria
În Ungaria, o ceată de motocicliști au ocupat carosabilul, circulând pe două rânduri și formând în urmă o mare coloană de mașini...
ungaria-cisterna-cu-kk
Tot în Ungaria, o cisternă plină cu... kk risipea pe șosea prețiosul conținut, răspândind și în aer un parfum de neuitat!
ungaria-pista-pentru-biciclisti
Am apreciat însă pistele pentru biciclete, adevărate piste pe care bicicliștii pot circula departe de pericolele reprezentate de autovehicule.
austria-vii
Vii întinse pe colinele austriece, 

austria-benzinarie
... o benzinărie ca un castel din cuburi...
austria-nori
... și nori amenințători pe cerul Austriei.
cehia-coloana-pe-autostrada-brno-praga
Coloană pe autostrada Brno-Praga,
autostrada-brno-praga-drum-in-lucru
... un anunț prea des întâlnit: ”Drum în lucru!”...
autostrada-brno-praga-nori-ploaie-inserare
... nori, ploaie, înserare.

*

Va urma

Articolul va fi înscris în seria ”Reflexii” de la SoriN.

24 de comentarii:

  1. wow!
    un periplu plin de aventuri! :)
    faine instantanee!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Jurnalul călătoriei abia a început. Să vezi ce urmează!☺

      Ștergere
  2. Nu pot sa am decât cuvinte de admiratie!
    Felicitari !!! Cu deosebit respect!
    Wekend de poveste!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce periplu! Bravo voua! Sunteti curajosi sa parcurgeti un asa drum.
    Neprevazutul mereu trebuie luat in calcul, ca uneori chiar se intampla! :) Motociclistii au voie sa ocupe tot drumul? Nu ma pricep, dar nu prea cred...

    Un weekend minunat, draga Zina! Astept continuarea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, suntem curajoși, dar uite că nu s-a întâmplat nimic deosebit pe drum.

      Weekend frumos și ție, Suzana! ☺

      Ștergere
  4. Recent au filmat, în România, un cetățean care transporta un vițel în portbagajul unei Dacia 1310.
    Ungurii sunt mai perspicaci - i-am văzut în 2009 cărând animale în portbagaj... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bănuiesc că ai văzut pozele de prin India și China. Ăia sunt mari specialiști la asemenea transporturi! ☺

      Ștergere
  5. Faaaina pagina din jurnalul de calatorie! :) E, cumva, una calda, una rece! Ca-n viata! :)
    Astept continuarea, 'ca tare mi-a placut! :)
    Weekend frumos, Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vine si continuarea! ☺

      Duminică plăcută, Diana!

      Ștergere
  6. Imi plac vacantele cu masina, dar sa nu fiu eu sofer :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am scăpat de grija asta! ☺ Nu am carnet, fiindcă mi-e frică de mașină! :))

      Ștergere
  7. Frumos jurnal fotografic de călătorie. Asemenea amintiri ne fac să retrăim cu drag călătoriile prin locuri minunate, precum și pățaniile amuzante, care sunt de fiecare dată. Ca aceea cu cisterna mirositoare din Ungaria! :-)
    O duminică frumoasă, doamna Zina! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, până la urmă blogul meu e un uriaș album de amintiri. :)

      Duminică frumoasă și ție, Alex!

      Ștergere
  8. Captivanta calatoria,cu multe poze relevante,cu parfumuri diferite,cu
    specificul fiecarei zone parcurse si a fenomenelor meteo traite !Cam
    greu pentru sofer,mai ales cu tot felul de blocaje,dar cu simtul umorului,treci marea cu sarea !
    O saptamana buna iti doresc,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu-mi imaginam ca Praga e atât de aproape ! Nu glumesc: recent, intentionam să mă reped până la Cluj, dar nu-mi convenea cu avionul; masina nu (mai) am; mi s-a sugerat sistemul BlaBlaCar, un fel de autostop; am aflat ca Bucuresti-Cluj, cca450 km, se parcurge in vreo 7 ore, se consuma 33 litri de benzina, deci se va imparti costul benzinei (168 lei) la numarul de calatori...
    Mi se pare interesant si ...curajos.

    Asadar, renumita Praga e destul de aproape.

    RăspundețiȘtergere
  10. Abia astept continuarea jurnalului de calatorie!
    Stiu cum e cu calculatul orelor de drum. Eu ma uit mereu pe viamichelin.com, apoi mai adaug cateva ore, caci trebuie sa calculam si opririle, poate cozi si alte patanii posibile.
    O zi minunata! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e o adevărată artă calculatul ăsta...

      Zi minunată și ție, Evelyn!

      Ștergere
  11. Ce calatorie ar fi aceea fara peripetii ? ! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Nici mie nu imi place sa conduc. Ati avut un drum lung de facut. Era mai bine sa nu fi dat de ploaie. Si eu am admirat ditamai lungimea de pista de biciclisti, in drumul de la Oradea la Budapesta. Am inteles ca era facuta pe fonduri structurale, cred ca am retinut corect. Aceea incepea chiar de la noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Începea de la noi, dar se ducea la ei... Să fi venit spre București, era mai bine! ☺

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !