2017-03-13

CITATE FAVORITE (9)

bucuria

Victor Hugo, Mizerabilii”: 

”Bucuria pe care o dăruim altora, departe de a se micșora, ca tot ceea ce se răsfrânge, se întoarce spre noi și mai vie. Râsul e ca soarele: alungă iarna de pe chipul oamenilor.”

invatatura


”Lumina însănătoșește. Lumina dă putere inimii.
Toate pornirile sociale generoase pleacă de la știință, literatură, artă, învățătură. Creați oameni, creați oameni!
Luminați-i, ca să vă încălzească!”

Sursa foto 1
Sursa foto 2

Serialul ”Citate favorite”, născut în urma lecturării unui articol publicat de Ella și a discuțiilor purtate cu ea.
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.

Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac mult!

30 de comentarii:

  1. Cu un singur zambet poate începe o prietenie, o singură mâna poate ajuta un suflet, un singur cuvânt poate alina o durere, o singură lumânare poate lumina o încăpere, un singur zambet poate cuceri o inima, o singura speranța poate înalța sufletul, o singura persoana poate face diferența.
    Sa ai o saptamana plina de lumina si zambete! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minunat spus, dragă Ella!

      Săptămână frumoasă!

      Ștergere
  2. Prima foto este... este... este! :)) Parca-i aud râsul cristalin - cum numai copiii il au! - rasunand intr-o padure undeva! :) Râde si Natura cand ii aude pe copii râzand cu pofta! :)

    Cred ca râsul alunga iarna si din suflet. :)

    Iti doresc, cu drag, sa ai o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă râzi tu, devii mai sănătos. Dacă auzi râsul unui copil, devii mai bun!

      Săptămână excelentă și ție, dragă Diana!

      Ștergere
  3. E incurajator, e minunat sa citesti dimineata ca "Lumina insanatoseste, lumina da putere inimii. " Ca o diurna declarata, ma inclin, din lumina imi iau puterea.
    Eu tot cu citate vechi vin, acum si ca sunt absorbita de superblog, ca pana si in vis ma vad scriind probe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Succes la Superblog!
      În ceea ce privește citatele, adevărurile nu se învechesc niciodată!

      Săptămână bună, Roxana!

      Ștergere
  4. Bucuria și binele dăruit sunt cele mai de preț daruri. ”Dacă nu poți să faci un bine, măcar nu face un rău”! Oamenii greșesc deseori (vorba biblică, să arunce cu piatra doar cel fără de păcat), dar dacă ți se oferă șansa să repari, fă-o, nu sta pe gânduri, luminează și bucură! Minunate citate, lumină, bucurie, literatură, artă, învățătură. Ai adus primăvara cu lumina și seninul gândurilor! Să ai o săptămână superbă, Zina dragă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că gândești așa, Mirela! Chiar era nevoie de senin, azi când pe la noi plouă. Nu prea tare, dar întruna! :))

      Săptămână superbă și ție!

      Ștergere
  5. ce frumoase citate - mai ales primul !
    cât de sănătos este râsul şi pentru noi, dar şi pentru cei din jurul nostru !
    felicitări pentru postare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă prietenă-japoneză, mă bucur mult că îți plac citatele alese de mine. Înseamnă că gândim aproape la fel. ☺

      Săptămână ușoară!

      Ștergere
  6. Bucurie mi-a adus si alegerea pe care ai facut-o astazi. Mi-a amintit cat de placut este sa vezi zambetele oamenilor, zambete care apar ca niste raze de soare dupa ce faci gesturi mici cu valoare mare. Astazi voi darui ceva unor copii, caci ei au sufletele pure si stiu sa se bucure din toata inima.
    O saptamana excelenta sa ai, Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă ți-a adus bucurie, înseamnă că a apărut și un zâmbet!

      Săptămână excelentă și ție, Vienela!

      Ștergere
  7. Râsete, bucurie, soare...
    Ce simplu ar fi să facem lumea mai bună!

    RăspundețiȘtergere
  8. Este minunat sa ai prin preajma oameni zambitori si buni la suflet.
    Parca apar solutii la orice problema atunci cand o luminam cu un zambet!
    Si, sa nu uitam, ca pana si la telefon se "aude" cum zambim!
    Multumesc de alegere, draga Zina! O saptamana frumoasa sa ai! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, se simte dacă zâmbim când spunem ”alo”!

      Săptămână frumoasă și ție, Suzana! ☺

      Ștergere
  9. Daa,e foarte frumos sa "alungam iarna de pe chipurile oamenilor"prin ras,zambete,asa cum
    aparitia soarelui pe un cer senin,ne aduce bucurie in suflete !Copiii au rasul mereu in
    coltul gurii,un ras sincer,sanatos care-i molipseste si pe morocanosi !
    Stand lunar la cozi,la cabinete medicale,vad oameni care parca nu au zambit de o vesnicie;daca le zambesti,sau spui o vorba buna,incearca si ei,un suras chinuit...
    Multumesc pentru minunatele citate si poze aducatoare de "lumina",draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avem nevoie de lumina zâmbetului mai ales atunci când suntem bolnavi...

      Ștergere
  10. Ha,ha,m-a pufnit rasul când ți-am deschis articolul și am văzut copilul bălai cu zâmbetul pana la cer.
    Apropo de lumina și copii,chiar azi am auzit pe cineva spunând,ca o concluzie,ca în spatele unui copil lumina sta un părinte soare.
    O săptămână minunata va doresc,cu mult soare!A mea a început cu mult stres și agitație dar sper ca se va liniști după ce voi trece de ziua de miercuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, copiii râd din toată inima atunci când se știu iubiți și protejați de părinți.

      Săptămână liniștită să ai, Gianina!

      Ștergere
  11. Citatele alese îmi plac, V Hugo a fost unul dintre preferații mei, acum descopăr că este, în plus, un depozit de înțelepciune. Merci Zinna, o săptămînă minunată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La prima citire și eu am dat mai multă atenție firului acțiunii. Mă bucur că problematica celuilalt blog m-a împins să recitesc ”Mizerabilii”.

      Ștergere
  12. :) Postarea ta m-a facut instantaneu sa zambesc! :) cu mult drag, Ioana

    RăspundețiȘtergere
  13. Cred că am postat deja un mic comment dar l-am pierdut?!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu l-ai pierdut, nu am intrat eu pe blog să aprob comentariilie. ☺

      Ștergere
  14. Frumoasă temă. Ca o zi însorită de primăvară, ceea ce așteptăm cu toți! Da, zâmbetul este „minunea” divină pe care o putem descoperi cu adevărat doar pe chipul oamenilor. Zâmbetul ne face mai frumoși, mai fericiți, mai.... oameni! Și zâmbetul deschide inimile oamenilor spre iubire, spre bine, spre frumos.
    Numai bine vă doresc, doamna Zina! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci, să zâmbim mai des! ☺

      Numai bine, Alex!

      Ștergere
  15. Am inteles ca exista clinici in care se practica terapia prin râs ...

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !