2017-05-22

CITATE FAVORITE (18)

calea-lactee

Victor Hugo, Mizerabilii”, Despre relații în microcosmos și în macrocosmos:
”Nimic nu e neînsemnat. Oricine se lasă pătruns de puterea adâncă a naturii o știe.
Cu toate că filosofiei nu îi este dată nicio mulțumire absolută, și nu poate mărgini cauza așa cum nu poate limita efectul, gânditorul rămâne uluit în fața acestor descompuneri de forțe care ajung la unitate.
Totul lucrează pentru tot.
Algebra se aplică norilor; iradiațiile stelelor îi sunt de folos trandafirului. Niciun gânditor n-ar îndrăzni să spună că mireasma răsurii e de prisos constelațiilor. Cine poate calcula traiectoria unei molecule? Știm noi dacă plăsmuirea lumilor nu e determinată de căderea firelor de nisip? Cine cunoaște fluxul și refluxul reciproc al infinitului mare și al infinitului mic, răsunetul cauzei în abisul ființei și noianul creațiunii? Și un vierme are rostul lui. Ceea ce e mare e mic, ceea ce e mic e mare. Totul e în echilibru. Înspăimântătoare viziune pentru gândirea omenească. Între ființe și lucruri există relații care țin de miracol. Avem nevoie unii de alții.”
Sursa foto

Serialul ”Citate favorite”, născut în urma lecturării unui articol publicat de Ella și a discuțiilor purtate cu ea.

În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.

Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!

16 comentarii:

  1. Incep sa cred din ce in ce mai mult ca Hugo a fost ales ca un canal de comunicare pentru astfel de idei... cosmice, cosmogonice, filozofice! Citatul ales de tine nu e numai extraordinar, dar a rezonat cu mine si cu ceea ce am scris, intr-un mod care mi-a adus o mare bucurie in aceasta zi si poate nu numai! :)
    O saptamana excelenta, draga Zina! Si mai viseaza la excursia facuta, ca sa-i mai prelungesti efectele! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ne-am întâlnit pe aceeași lungime de undă!
      Cât despre excursie, are, ca de obicei, efecte îndelungate. ☺ Întâi voi ordona fotografiile, pliantele, biletele de intrare la muzee și suvenirurile, apoi voi reciti jurnalul și, în sfârșit, voi trece la scrierea și publicarea impresiilor de călătorie pe blog. ☺

      Săptămână excelentă și ție, dragă Suzana!

      Ștergere
  2. Un citat care îndeamnă la meditaţii îndelungi.

    O săptămână frumoasă, dragă Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, dragă Vero.

      Săptămână frumoasă și ție! ☺

      Ștergere
  3. Bine ai revenit Zina! :)
    Abia astept sa-ti citesc impresiile de vacanta! :)

    Sa ai o saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine v-am regăsit!
      Vor veni și impresiile, peste o vreme. Le las să se așeze! ☺

      Săptămână frumoasă și ție!

      Ștergere
    2. uite ca dau pe blogul tau de echilibrul despre care tocmai aminteam pe blogul meu raspunzand comentariului tau :))

      bine ai revenit, inteleg ca din vacanta :)
      forte proaspete, impresii noi, asteptam sa vedem ce ne povestesti :)

      Ștergere
    3. Am multe de povestit, vin și povestirile în curând!

      Ștergere
  4. Totul e in echilibru. Sau... a fost sau ar trebui sa fie... :) Stiu cativa mici-mari (cu doua maini, doua picioare, fara pene) care par ca se incapataneaza sa distruga echilibrul. :) Sper sa esueze in continuare. :)
    Iti doresc, cu drag, o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Bine zis! Și eu sper!

      Săptămână minunată și ție, dragă Diana!

      Ștergere
  5. Gînditor, poet, prozator. Îmi place asta: ”Știm noi dacă plăsmuirea lumilor nu e determinată de căderea firelor de nisip?”

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunat citat! Cu adevărat, nimic nu este la întâmplare în acest Univers. Numai ignoranții mai cred că lumea asta superbă este rezultatul întâmplării, al hazardului.
    Numai bine vă doresc, doamna Zina și o săptămână frumoasă! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Programarea este echilibrul dintre hazard și necesitate.

      Săptămână frumoasă și ție, Alex!

      Ștergere
  7. cu fiecare citat ales din ''Mizerabilii'', mă gândesc că am citit superficial romanul... tu mă ajuţi să descopăr cu adevărat cartea ! şi să îmi placă şi mai mult V. Hugo - dacă pot spune mai mult !!!
    fiecare cuvânt îşi are rolul lui bine determinat în carte ! oare cum a fost posibil să existe asemenea gânditori care să ne farmece şi după atâţia ani ?!
    felicitări pentru postare ! din inimă, mulţumesc pentru postare şi scuză-mă că am ajuns abia acum să citesc (muncesc mult ziua prin grădini şi seara ''cad'' repede la somn...)! pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă prietenă, și eu l-am redescoperit pe Hugo la cote mult mai înalte acum, când am recitit romanul după mulți ani de la prima lectură. Îmi amintesc că atunci săream exact peste pasajele care acum mi-au trezit un mare interes și văd că vă sunt pe plac și vouă.

      Numai bine și spor la treabă! ☺

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !