2018-02-19

CITATE FAVORITE (50)


Din ”Vraciul” de Tadeus Dolega Mostowicz
”- Nu, eu nu pozez. Eu sunt carierist, nu neg. Dimpotrivă. Mă laud de câte ori am ocazia. Când eram încă student mi-am propus să fac carieră, și fac consecvent. La noi, în mod ciudat, toată lumea îi condamnă pe carieriști. Cuvântul acesta a căpătat un sens peiorativ. În fond, ce înseamnă să faci carieră?
Înseamnă să folosești toate atuurile cu care te-au înzestrat natura, mediul, educația, instruirea, pentru a aplica în practică toate aptitudinile, priceperile, inteligența și energia. Cine nu știe să facă uz de condițiile pe care le are, acela le irosește. E un risipitor și un nătăfleț. Firește, sunt și carieriști necinstiți, așa cum sunt și boxeri necinstiți, care folosesc în luptă mijloace nepermise. Dar asta e altă chestiune. Eu, spre exemplu, am cea mai mare încredere în carieriști, fiindcă știu că nu mă dezamăgesc, pentru că au ambiție, au vigoare, pentru că vrând să-și asigure condițiile cele mai favorabile, le asigură și cauzei pe care o slujesc. ”
Iată însă și reversul medaliei
”Era o dimineață senină, însorită. Pe acoperișul caselor se așternuse un strat gros de zăpadă, crengile copacilor se aplecau sub greutatea omătului. Tabloul care se înfățișa privirii părea sărbătoresc în albul și în lumina lui, părea că zâmbește cochet și ispititor cu liniștea lui pufoasă și intimă.
Profesorul Dobraniecki stătea și privea această întindere imaculată. De atâta vreme nu mai fusese la țară. În prima clipă peisajul acesta i se păru ceva artificial, un decor exagerat de realist. S-au scurs câteva minute până când a redescoperit în memoria sa vechile senzații, vechile contacte cu acest univers, vechile legături… Doar se născuse la țară, își petrecuse la țară copilăria și primii ani ai tinereții…
- Și aceasta este o amnezie, își spuse. Trăind la oraș, omul uită acest univers. Intră în ritmul bolnăvicios al carierei, al muncii, al cursei… Și nu mai știe că există o asemenea vreme, o asemenea liniște… un alt tărâm.”
Deși pare la prima vedere un roman de dragoste împletit cu elemente de roman polițist, ”Vraciul”, urmat de ”Profesorul Wilczur” este străbătut ca de un fir roșu de ideea carierei. Carierismul, în sensul înalt și pozitiv, profesorului Wilczur, al doctoriței Kanska, doctorului Kolski, este opus carierismului rapace, gata să calce pe cadavre, al doctorului Dobraniecki. Întrebările ce s-au conturat după ce am recitit aceste două romane sunt: mai sunt preocupați tinerii de formarea unei cariere? ce tip de carierism este promovat în societatea noastră?...


Serialul ”Citate favorite”, născut în urma lecturării unui articol publicat de Ella și a discuțiilor purtate cu ea.
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!

16 comentarii:

  1. Ce mult mi-a placut Vraciul. M-a tinut cu sufletul la gura, cand am citit-o, cred ca pe vremea liceului. Eu cred totusi ca tinerii sunt preocupati de ceea ce vor face, poate nu la fel cum am facut-o noi, dar ideea este cumva fireasca. Nu stiu insa cati o fac pentru ca "trebuie" sau pentru ca isi decid un drum care chiar le place!

    Multumesc de reamintire, draga Zina! O saptamana minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asta e problema fundamentală: din ce motiv își aleg tinerii o carieră sau alta? Sau nu aleg nimic.

      Săptămână minunată și ție, dragă Suzana!

      Ștergere
  2. Mulțumesc pentru recomandare,dragă Zina!
    Îți doresc o săptămână cât mai frumoasă și plină de reușite!
    Te îmbrățișez cu drag și mulțumesc de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag!
      Săptămână excelentă și ție, dragă Elena!

      Ștergere
  3. Ce alegere, Zina dragă! Cât te pune pe gânduri... De ce să nu stai mai mult lângă cine sau ce ți-e drag, petrecându-ți, în schimb, ziua, făcând averi sau desăvârșindu-ți o carieră strălucită?! Te poți trezi, ca ”Vraciul”, părăsit și uitat de familie, amnezic... Familia este pe primul plan, apoi vin celelalte, părerea mea!
    O săptămână cu mult spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A înțeles și el asta, dar prea târziu...

      Săptămână excelentă, dragă Mirela!

      Ștergere
  4. ştiu că mi-a plăcut enorm ''Vraciul''!
    felicitări pentru tema aleasă !
    cred că, deşi societatea este mai zbuciumată, tinerii au o mai mare deschidere către lume, către realitatea vieţii cotidiene... cred că fiecare luptă pentru a deveni bun într-un domeniu anume... nu ştiu dacă se mai poate numi ''carieră''...
    (chiar şi hoţii, aşa am auzit, au o academie unde se perfecţionează...)
    chiar şi noţiunea de familie are o altă însemnătate pentru tineri!
    încă o dată ai ales foarte bine tematica zilei !!! mi-a plăcut mult !
    îţi doresc să ai mult spor în tot ceea ce vrei să realizezi !
    pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă tem că îi idealizezi, dragă prietenă! Majoritatea nici nu știu pe ce lume se află...

      Numai bine!

      Ștergere
  5. Si mie mi-a placut foarte mult "Vraciul",pe cealalta nu am citit-o;are atat de multe intrebari si raspunsuri la problemele
    ce framanta un om in formare...aversul si reversul medaliei,
    care este viata.Este greu de spus,fara generalizari,care este
    motivatia alegerii tinerilor de acum:poate fi una din cele trei variante propuse,alegerea le apartine!
    Iti doresc zile pline de ganduri frumoase,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă au chef să aleagă! :))

      Numai bine, dragă Natalia! ☺

      Ștergere
  6. Bun găsit! Mi-a plăcut mult filmul acesta. L-am vizionat în epoca aceea în care nu aveam prea multe alegeri, ca majoritatea dintre noi. Citatele alese sunt grăitoare și scot la suprafață miezul acestei lecturi. O zi frumoasă!
    Am fost invitată, de către Suzana, să mă alătur jocului vostru cu un articol. Nu știu ce să zic sau ce-ar spune participanții și inițiatorii acestui joc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ești binevenită aici, dragă Dana!
      Cred că romanul este cu mult deasupra filmului, ca în majoritatea cazurilor.
      Te aștept cu drag!

      Ștergere
  7. Romanele sunt mult mai bogate în imagini, de orice fel, decât filmele, ai dreptate. Mulțumesc mult! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. "Vraciul" este printre romanele care mi-au placut foarte mult (e timpul pentru recitire; multumesc pentru reamintire). :)
    La "cariera" nu m-am gandit citind romanul; m-am gandit, insa,(fara a mi se parea improbabil) la fatalitatea destinului... Fatalitate neinsemnand, neaparat, ceva rau.
    Carierismul... Hm. Gresit e inteles (cred), in prea multe cazuri; prea multi aleg "o cariera" care nu prea li se potriveste dar "da bine" - si apoi se intreaba de ce nu se simt bine in pielea lor. :) De fapt, nici nu se intreaba - doar se lauda cu "realizarile" lor sau se plang de prea puţin timp liber. :)

    Iti doresc, cu drag, sa ai o saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact. Cariera și carierismul sunt termeni neutri, nici buni, nici răi. Depinde de scop și de abordare pentru a deveni buni sau răi.
      Săptămână frumoasă și ție, dragă Diana!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !