2018-02-02

Jocurile Olimpice antice

După legendă, Jocurile Olimpice au fost întemeiate
de Heracle (Hercule)
În anul 776 î.Hr. (după unii istorici în 884 î.Hr.), în Olympia, Grecia, au început niște întreceri atletice între orașele elene, jocurile olimpice. Legenda spune că fuseseră întemeiate de vestitul Heracle (Hercule) în amintirea încercărilor la care fusese supus. Jocurile olimpice erau puse sub patronajul zeului suprem, Zeus, și se desfășurau o dată la patru ani.

Cei patru ani, intervalul de timp dintre două jocuri consecutive, purtau și poartă și astăzi numele de Olimpiadă. În anul 394 d.Hr, împăratul roman Teodosie I a interzis jocurile olimpice. El era creștin și respingea toate tradițiile legate de religiile ”păgâne”. Jocurile Olimpice s-au reluat abia după un mileniu și jumătate, în 1896, tot în Grecia, la Atena.
Jocurile se desfășurau în zilele lui Zeus, vara. Atleții – concurenți erau numai bărbați de origine greacă. Femeile și sclavii nu numai că nu puteau concura, dar nu erau admiși nici ca spectatori. Jocurile olimpice durau cinci zile. În prima zi avea loc ”deschiderea”: o procesiune solemnă și aducerea de jertfe lui Zeus, defilarea concurenților, jurământul olimpic. Din acea zi și până la sfârșitul jocurilor se instituia pacea olimpică, încetau toate conflictele politice și militare dintre cetățile grecești.
În ziua a doua aveau loc jocurile pentru tinerii între 18 și 20 de ani, în ziua a treia întreceri (probe olimpice) pentru atleții maturi: de alergare, lupte, box și pancrațiu (trântă combinată cu box). Ziua a patra era dedicată probei de pentatlon (alergări, sărituri, aruncarea discului, aruncarea suliței, lupte), întrecerilor de luptă cu armele, alergărilor de care și călăriei.
Ordinea întrecerilor s-a modificat de multe ori de-a lungul timpului. Oricum, în ultima zi erau premiați învingătorii, care primeau o cunună din ramuri de măslin.
În Grecia antică au mai existat și alte trei evenimente atletice importante: Jocurile Pytice din Delphi, dedicate zeului Apolo, Jocurile Istmice din Corint și Jocurile din Nemeea, ambele dedicate zeului Poseidon.

Iată câteva opere de pictură și sculptură din antichitate, înfățișând momente din jocurile olimpice, probe olimpice, atleți învingători.
Procesiunea sacră din prima zi a jocurilor
Antrenament pentru aruncarea discului
Atleți prinși în luptă
Atleți la cursele de care
Atlet învingător la cursele de care
Atlet încoronat cu cununa de măslin
Atlet învingător, cu alt simbol al victoriei în mână, frunza

8 comentarii:

  1. Intotdeauna mi-a placut cultura greaca! Au fost foarte deosebiti în toate, de la culltura pana la mancare! :)
    Astazi am descoperit unele lucruri pe care nu le stiam despre olimpiada! Multumesc!
    Iti doresc un bun început de weekend, Zina draga! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am socotit că e momentul potrivit pentru o reamintire, cu o săptămână înainte de a începe Jocurile Olimpice 2018!

      Weekend plăcut, dragă Ella!

      Ștergere
  2. Ce idee sa interzici astfel de jocuri, pe motiv de "paganism".
    Anumite lucruri pur si simplu nu le pot pricepe! :)
    Frumoase operele pe care ni le-ai aratat. Mie imi place mult stilul asta coloristic pe astfel de obiecte. E parca viu.
    Multumesc, Zina draga! Un weekend excelent sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, pe vremea aia...
      Am văzut câteva exponate de genul ăsta. Adevărul este că, în realitate, culorile nu sunt chiar atât de vii. Dar tot frumoase sunt!

      Weekend plăcut, dragă Suzana!

      Ștergere
  3. Frumos subiect !Geniului grec,fara indoiala,ii datoram doua zeci de secole de aspiratie continua spre realizarea unui spirit european care a dat roade minunate,dar care se prabuseste chiar in acest moment !Se poate vorbi despre efortul si lupta lor pentru inaltarea omului,Hercule,pentru a simboliza geniul grec.
    Frumoase imaginile,pe care le-ai postat,draga Zina !Ti-am trimis si eu un filmulet,cu jocurile olimpice !Zile frumoase !

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai ajuns sa vezi Olympia Antica ? E o experienta minunata, mai ales in primavara cand locul e plin de anemone.

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !