2018-07-30

CITATE FAVORITE (72) Duzina de proverbe


Viermele nu găseşte nimic frumos în cântecul păsărilor. Proverb american
Cine plăteşte la timp poate împrumuta din nou. Proverb german
Dacă te vei ridica o dată în plus față de câte ori ai căzut, vei reuşi. Proverb chinezesc
Dragostea şi orbirea sunt surori gemene. Proverb rusesc
După onoare şi faimă urmează invidie şi ură. Proverb olandez
Cine se grăbește întârzie mereu. Proverb georgian
Să nu urci în copac pe trunchi şi să cobori pe crengi. Proverb african
Dacă apa e prea limpede, nu trăiesc pești în ea. Proverb coreean
Un dram de discreție e mai bun decât o tonă de cunoaștere. Proverb italian
Cea mai mare durere este durerea din prezent. Proverb libanez
Așa preot, așa binecuvântare. Proverb polonez
Fiecare oală își găsește capacul său. Proverb spaniol

Sursa foto

În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite”, s-a născut în urma unei discuții cu Ella.

12 comentarii:

  1. O duzină de proverbe minunate !!!
    Cel mai cel mi se pare cel chinezesc !
    Îți doresc o săptămână bună !
    Pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, evidențiază tenacitatea necesară reușitei. Și mie îmi place!

      Săptămână excelentă!

      Ștergere
  2. De data asta nu pot spune care ar fi citatul (proverbul) meu favorit, poate pentru că toate au miez, substanță și sunt de actualitate! Parcă, parcă...”După onoare şi faimă urmează invidie şi ură. Proverb olandez” îl simt mai acut uneori, poate pentru că văd prea des acest sentiment neplăcut. Dragă Zina, să ai o săptămână frumoasă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Să privim din altă perspectivă: dacă ești invidiată, înseamnă că ai valoare!

      Săptămână excelentă!

      Ștergere
  3. Hahahah tare proverbul american. :))))))
    Cred ca pe cel chinezesc il stiam sub o forma asemanatoare - maretia omului consta nu a nu cadea niciodata, ci in a se ridica dupa fiecare cadere (eu il stiam in engleza, asta e o traducere aproximativa :P).
    Dragostea e oarba in alta interpretare :D. Da si acesta mi-a placut. M-a amuzat si cel nemtesc, am facut un pic de haz de necaz la cel olandez... si trebuie sa recunosc ca cel georgian e destul de adevarat :)). De-aia se si spune "grabeste-te incet" hahahahaha. Cred.
    Nu stiam ca acela cu oala si capacul e spaniol. Interesant.

    Cat despre cel libanez... asa e.

    Pupici cu drag - mi-a placut tare mult duzina!!!
    Sa avem o saptamana minunata si o trecere faina din iulie in august... hehehe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rux, mă bucur mult că ai apreiat și duzina de săptămâna aceasta. Dar care proverb nu poate fi apreciat?... Toate sunt chintesența înțelepciunii populare, probată în timp.

      Săptămână minunată și ție!

      Ștergere
  4. Adevaruri spuse clar, pe scurt, concis! :) Sa le luam ca atare, ca adevaruri, sa le recunoastem si sa... invatam. :)
    Iti doresc, cu drag, o saptamana minunata! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, ca de obicei, ai pus punctul pe ”i”: să învățăm!

      Săptămână minunată și ție!

      Ștergere
  5. Macar o data pe saptamana,trebuie sa facem o introspectie,cat ne permite mintea si sufletul,pentru a intelege integral intelepciunea
    predecesorilor.Ma plec in fata zicerii chineze,pentru ca e adevarata,
    numai asa reusesti;cred in adancul sufletului ca cea mai mare durere
    e cea din prezent,pentru ca inca sangereaza(libanez).
    Desi mai prozaic,citatul spaniol,ne cam aduce in lumea reala !
    Zile frumoase,cu (dis)confort termic(!),iti doresc,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Natalia, prozaic, dar adevărat. Avem și noi: ”sacul și peticul”, și francezii ”tel maître, tel valet” și cred că toate națiile au ceva asemănător.

      Zile frumoase!

      Ștergere
  6. Sunt memorabile.
    Azi mi se pare foarte actual proverbul olandez; suplimentar, dupa invidie si ura, as adauga ...si dispret.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, gama sentimentelor urâte e foarte largă...

      Numai bine!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !