Reflexii
Natură moartă cu bol alb, de Paul Gauguin, 1886 |
Paul Gauguin (1848-1903), pictor francez postimpresionist, revendicat atât de simboliști cât și de expresioniști.
Mai multe despre faimosul pictor, aici.
Clic pe fotografie, pentru mărire !
*
Dacă vrei, admiră și alte reflexii în picturi:
- Balerine în studio de Edgar Degas
- Tânără țărancă făcându-și toaleta de Camille Pissaro
De când am văzut, în copilărie, filmul serial despre viaţa lui Paul Gauguin, l-am admirat mlt pe acest artist. Şi rămân la părerea că alegerea lui de a pleca din "balamucul" lumii civilizate, într-o insulă liniştită din mijlocul oceanului, este cea mai bună idee. La care merită să ne gândim, chiar şi fără să optăm neapărat pentru insule exotice. Locuri liniştite sunt şi pe aici, aproape de noi.
RăspundețiȘtergereFrumos tabloul ales de dvs.
Vă doresc o zi frumoasă, doamna Zina! :-)
Alex, nu vreau să zic vorbe mari, dar locul liniștit este chiar în noi. Depinde numai de noi să îl avem cald, curat, luminos, feeric sau dimpotrivă... Este o artă și o știință să ai și să întreții un asemnea loc.
ȘtergereAşa este, liniştea trebuie să pornească din inimă, dar adesea căutăm şi locuri care să inspire această linişte interioară. Înclin să cred că Gauguin asta a căutat când s-a retras în Tahiti, departe de zbuciumul lumii occidentale.
ȘtergereVă doresc un weekend frumos! :-)
oooo, nu m-as fi gândit ca este un Gauguin. Un motiv de tablou elegant, cu efect plutitor.
RăspundețiȘtergereAm cautat în catalog, este o pictura din 1886, anul în care pictrorul a rupt-o cu conformismul, si-a parasit nevasta si copiii si a hotarât sa-si traiasca viata independent.
O zi minunata sa ai!
După cum se vede, nici conformismul nu-i stătea chiar rău... ☺
ȘtergereZi minunată și ție !
Splendid ! Nu stiam tabloul asta al lui Gauguin. Bujori sau trandafiri ? Minunate culori ...
RăspundețiȘtergereInteresant, nu mi-am pus problema ce flori sunt... După frunze și aspectul globulos înclin spre crizanteme. Orice ar fi, tabloul este fermecător.
Ștergeremie imi pare un tablou mai mult decat viu...:)
RăspundețiȘtergeretare frumos!
seara faina ,Zina!
Ei, așa se numesc compozițiile astea. Nici mie nu-mi place denumirea ”natură moartă”... ☺
Ștergereadmirabil fiecare detaliu al tabloului...imi place mult accuratetea cu care au fost pictati irisii de pe tapet...
RăspundețiȘtergereAșa e, un tablou la care sunt multe de văzut și de admirat...
ȘtergereN-are rost să-mi mai spun aici pasiunea pentru Gauguin, am făcut-o prea des! Știi, de fiecare dată când mă reîntâlnesc cu opera lui, chiar și cu iernile sale atât de îndepărtate ca stil față de ceea ce cunoaștem, simt aroma, savoarea, existând un ceva atât de comestibil, chiar și în petalele de flori! Plus că îmi demonstrează că simetria e foarte bună atât când e nimerită într-o reflexie,ori căutată, ca în artele decorative. Mai târziu s-a văzut, în petele sale de culoare pură, că era atras de decorativ mai mult decât de tușele divizate. Și astfel și-a creat stilul propriu, situat în afara curentelor, stil care îi face ușor de recunoscut opera de referință. Pentru că pictorul ar fi ales singurătatea indiferent dacă ar fi rămas, sau nu, în Europa. Și pentru că..Tahiti, pământ al "extazului, al liniștii și al artei", l-a inspirat.
RăspundețiȘtergereZina, un weekend plin de bucurii îți doresc!
Mulțumesc pentru comentariul făcut de specialistă și pentru urarea făcută de prietenă !
RăspundețiȘtergereUn weekend minunat și ție, Mirela !
Placuta revenirea la Gauguin, aceasta fina tesatura a naturii statice,te face sa vezi prin ea textura petalelor, a vazelor sau a bolului,mai solid.Nu are importanta unde a pictat,tara,ci faptul ca toate operele sale ii confirma unicitatea, fie realismul,fovismul,simbolismul....Gauguin este recognoscibil prin fantasticul si personalitatea personajului reprezentat.
RăspundețiȘtergereSoare iti doresc si waw in fata lui pcturii lui Gauguin !
Soare îmi dorești, soare am avut, două zile ! S-o vedem și pe a treia !
ȘtergereNumai bine ! ☺
Dupa toate cate au fost scrise ce sa mai zic?! :) Subscriu! :)
RăspundețiȘtergereMinunat sfarsitul de saptamana sa iti fie!
Și al tău, Diana ! ☺
ȘtergereFrumusetea lucrarii este un exemplu de maiestrie si talent care nu pot exista decat din iubire pentru natura si arta.
RăspundețiȘtergereGanduri bune!
Din iubire și din darul de la Dumnezeu.
ȘtergereNumai bine, Iulisa ! ☺
Incantatoare alegerea .
RăspundețiȘtergereIti doresc un weekend frumos!
Mulțumesc ! Mă bucur că ți-a plăcut și ție !
RăspundețiȘtergereZi cu soare ! ☺
Tare frumos tabloul. Adevaratii artisti traiesc dincolo de viata fizica, prin arta!
RăspundețiȘtergereE drept. Uneori parcă sunt mai vii decât unii contemporani de-ai noștri ! :)
ȘtergereMaestrul maestrilor! :)
RăspundețiȘtergereÎmi pare bine că îl apreciezi pe Gauguin ! ☺
Ștergere