Ospețele antichității (1)

Bucătărie literară

Urmare la Ospețe mitologice

Domițian

Despre ospețele marilor gurmanzi romani, Trimalchion, Heliogabal, Domițian, în selecția de texte din ”Dicționar de Artă Culinară”, de Alexandre Dumas-tatăl.

Omul trebuie să mănânce așezat. A fost nevoie de tot luxul și de toată corupția antichității pentru a-i face pe greci, apoi pe romani, să mănânce culcați.

Grecii organizau din  timpuri imemoriale ospețe splendide, culcați pe paturi magnifice. Herodot descrie unul dintre aceste festinuri, oferit de tebanul Ortagen. El l-a invitat pe generalul persan Mardonius și alte persoane de vază. La acest banchet, cincizeci de paturi au fost amenajate în aceeași încăpere, pe fiecare dintre ele fiind culcat un grec și un persan.

Varon, savantul bibliotecar, ne spune că la romani mesenii erau de obicei trei sau nouă, cât Grațiile și nu mai mulți decât Muzele. La greci, mesenii erau uneori în număr de șapte, în onoarea lui Pallas Athena. Cifra șapte era consacrată zeițeii Înțelepciunii, ca simbol al virginității, dar grecii iubeau în special numărul zece, pentru că era rotund. Platon era pentru un număr de 28 de meseni, în cinstea lui Phoebe, care își parcurgea traseul în 28 de zile. În schimb, împratul Varus voia la masa lui 12 convivi, în cinstea lui Jupiter care are nevoie de 12 ani pentru revoluția lui în jurul Soarelui. August, sub a cărui domnie femeia începe să capete un loc în societatea romană, invita de obicei 12 bărbați și 12 femei, în onoarea celor 12 zei și 12 zeițe mari.

În Franța, orice număr e bun, în afara numărului 13.

Când onorau o invitație, mesenii își aduceau fiecare șervetul său. Unele dintre aceste șervete erau din pânză de aur. Alexandru Sever avea șervete din pânză în dungi, țesute numai pentru el. Trimalchion, celebrul gurmand cântat de Petroniu, avea șervete de pânză, dar prosoapele de mâini erau din lână. Heliogabal le avea din pânză pictată. Trebellios Pollion ne spune că Gallia nu folosea decât fețe de masă și șervețele din pânză de aur.

Romanii mâncau aproape aceleași feluri de carne ca și noi: vită, berbec, vițel, pui, rață, clapon, porc și miel, păun, gâște, porumbei, în cantitate mult mai mare decât azi; mai puțin curcanul, care, deși cunoscut sub numele de meleagrid, era considerat mai mult ca o curiozitate decât ca un aliment. Bibilica era pasărea preferată a romanilor și mâncau cu plăcere sturzi și mierle, dar numai în sezonul rece. 

Toți peștii care fac și astăzi  bogăția Mediteranei erau apreciați. Romanii bogați aveau ștafete de sclavi de pe malul mării până la Roma. Ei aduceau pești vii în găleți cu apă pe care le purtau pe cap. Marele lux al amfitrionilor era să prezinte viu, invitaților, peștele ce li se va servi la masă. Cei cu culori frumoase, ca dorada și rândunica roșie de mare, erau depuși pe mese de marmură și erau priviți cum mor urmărindu-se cu voluptate schimbarea culorilor produsă de agonie. Nisetrul, care era adus de la Marea Caspică, era și el foarte apreciat de romani. Să ne amintim și povestea acelui magnific calcan, pentru al cărui sos împăratul Domițian a consultat Senatul, care a hotărât, în unanimitate, să fie preparat cu sos picant. 

În sfârșit, Athene ne spune că cele mai căutate produse alimentare erau:  țiparii din Sicilia, burta de la thonul prins în dreptul promontoriul Raquinium, iezii din insula melos, barbunii din Symeta, scoicile din Pelas, heringii din Lyparia, ridichile din Mantinea, napii din Theba și sfecla roșie din Asia.

Dă clic aici pentru episodul următor: Ospețele antichității (2)

Sursa foto