Supeul, cina de după spectacol (3)

Bucătărie literară

Urmare la Supeul... (2)

Împăratul Napoleon în biroul său
de la palatul Tuileries.
Pictură de David

Continuare a epistolei adresate de Alexandre Dumas-tatăl lui Jules Janin (jurnalist, scriitor și critic de teatru francez faimos în epoca sa - mijlocul secolului XIX). Pornind de la o masă dispărută azi, ”cina de după spectacol” - supeul, autorul reînvie lumea artei culinare și a gurmanzilor prin intermediul amintirilor, evocărilor, anecdotelor.

Ceea ce îl împiedica, poate, pe Bonaparte să devină gurmand, era ideea care-l obseda, că la 35-40 de ani va fi obez.

- Vedeți, Bourrienne, cât sunt de sobru și subțire, spunea el; Nimeni nu o să-mi scoată din cap ideea că voi deveni mâncău și că voi face burtă.
Prevăd schimbarea constituției mele, cu toate că fac atâta mișcare; dar, ce vreți ? este o presimțire, deci se va întâmpla.

A fost departe de îmbogățirea repertoriului gastronomic și nu datorăm numeroaselor lui victorii decât un fel de mâncare, anume ”pui à la Marengo”. Bonaparte bea puțin vin, întotdeauna vin de Bordeaux sau de Burgogne, preferându-l însă pe ultimul. După masa de prânz ca și după cea de seară, el bea o ceașcă de cafea. Lua mesele neregulat, mânca repede și prost; dar și cum i se făcea foame, trebuia să mănânce. Serviciul lui era organizat în așa fel încât oriunde și la orice oră putea să i se aducă friptură de pasăre, cotlete și cafea.

Cea mai mare plăcere, adică cea pe care o lăsa să se vadă, era ca, după o dictare lungă și grea, să sară pe cal, să-i dea frâu liber și să dispară în galop.

Dejuna în cameră, la ora zece, invitând aproape mereu și persoanele care se aflau în jurul său. Bourrienne, secretarul său, în cei patru sau cinci ani petrecuți împreună, nu l-a văzut mâncând mai mult de două feluri de mâncare.

Într-o zi, împăratul întrebă de ce nu i se servește niciodată drob din carne de porc. Dunand, bucătarul-șef al palatului, rămase un moment uluit de întrebare, apoi răspunse:

- Sire, ceea ce este indigest nu este gastronomic.

Un ofițer care era prezent adăugă:

- Maiestatea Voastră nu va putea să mănânce drob și să lucreze imediat după masă.

- Ei ! Ei ! Astea sunt povești, o să lucrez oricum.

- Sire, spuse atunci Dunand, Maiestatea Voastră va fi servită mâine la prânz.

Și, a doua zi, bucătarul-șef al palatului Tuileries a servit felul de mâncare cerut; numai că drobul era din carne de potârniche, deci cu totul altceva. Împăratul îl mâncă cu poftă.

- Este excelent, îi spuse bucătarului, vă felicit.

Când Napoleon era în campanie, adesea se urca pe cal dimineața și nu mai descăleca toată ziua. Aveau grijă în astfel de împrejurări să-i pună în unul din coburi pâine și vin, iar în celălalt friptură. El își împărțea mâncarea cu unul dintre ofițerii din suită, încă și mai prost aprovizionat.

Influența primului său protector, Barras, care, indiferent de situație, mânca întotdeauna liniștit, nu s-a făcut simțită asupra lui Napoleon.

Va urma