Supeul, cina de după spectacol (4)

Bucătărie literară

Urmare la Supeul... (3)

Supeu la prințul de Conti,
de  Michel Barthélémy Ollivier, 1766

Lunga epistolă adresată lui Jules Janin de Alexandre Dumas-tatăl continuă. Pornind de la o masă dispărută azi, ”cina de după spectacol” - supeul, autorul reînvie lumea artei culinare și a gurmanzilor prin intermediul amintirilor, evocărilor, anecdotelor.

Masa cea mai renumită a timpului era cea a domnului de Talleyrand. 

Bouché, care venea de la casa de Condé și care era vestit pentru suculența și gustul deosebit al felurilor de mâncare pe care le prepara, a fost însărcinat cu organizarea bucătăriei prințului de Talleyrand. El a preparat acele grandioase dineuri de la Afacerile Externe, care au devenit clasice și care vor fi imitate în permanență. Prințul de Talleyrand avea toată încrederea în dl. Bouché; îi lăsa mână liberă pentru cheltuieli și accepta ca bun tot ceea ce făcea. 

Întreaga Europă ilustră, politică, savantă, artistică, mari generali, mari miniștri, mari diplomați, mari poeți, au venit să se așeze la această masă și nu a existat măcar unul care să nu recunoască faptul că acolo se practica cea mai largă ospitalitate. Revoluția a omorât marii seniori, marii gurmanzi, manierele elegante; dl. de Talleyrand a restabilit toate acestea și, datorită lui, reputația Franței a făcut din nou înconjurul lumii cu faima de fast și ospitalitate.  

Dl. de Talleyrand, la optzeci de ani, își petrecea în fiecare dimineață o oră cu bucătarul său și discuta cu el toate felurile de mâncare pentru cină, singura masa pe care o lua, căci dimineața nu bea, înainte de a se apuca de lucru, decât două sau trei cești de ceai de mușețel. 

La Paris, prințul cina la ora opt; la țară – la cinci; când vremea era frumoasă, după cină urma o plimbare. După plimbare se așezau la masa de joc și whistul se desfășura în liniște. Când partida se termina, dl. de Talleyrand se retrăgea în cabinetul lui de lucru; acolo trăgea un pui de somn. Lingușitorii spuneau: ”Prințul meditează !”. Cei care nu simțeau nevoia să-l flateze spuneau simplu: ”Monseniorul doarme”. 

Bucătăria prințului de Cambacérès era cu totul diferită de cea a prințului de Talleyrand. Iată ce scria despre ea celebrul bucătar Carême: ”Dimineața, prințul se ocupa de meniu cu mare grijă, dar numai pentru a face comentarii și a reduce cheltuielile. La fiecare masa nota felurile de mâncare neconsumate sau consumate partial și, a doua zi, compunea meniul din aceste resturi. Ce mai masă, Doamne ! Nu vreau să spun că aceste resturi nu puteau fi folosite, ci că ele nu puteau fi folosite pentru masa unui prinț cu pretenții de gastronom.” 

Cambacérès nu a fost niciodată gurmand în înțelesul savant al cuvântului; el era un mâncău cunoscut, uneori chiar vorace. Este aproape de necrezut că prefera tuturor felurilor de mâncare pateul cald cu chifteluțe marinate, mâncare grea, fadă și de proastă calitate ! Ca hors-d’oeuvre, i se servea destul de des o bucată dintr-un rest de pateu încălzită pe grătar, și i se punea pe masa o felie dintr-un jambon care fusese servit pe parcursul unei săptămâni. Ce zgârcenie ! ce rușine ! ce casă ! 

Cât era de diferită locuința demnă și intimă a prințului de Bénévent. Nu se foloseau decât produsele cele mai sănătoase și cele mai fine. Aici totul era îndemânare, ordine, splendoare, aici talentul se putea desfășura și era prețuit. Dineuri cu câte patruzeci și opt de feluri de mâncare erau organizate în galeriile palatului din rue de Varennes. Marile reuniuni erau adevărate tablouri ! Cine nu a văzut asta, nu a văzut nimic !

Sursa foto 

Urmează Supeul...(5)